Un maistru militar din București a fost a fost arestat la domiciliu, după ce procurorii militari l-au acuzat că a vândut bancnote false de 50 de euro cu 125 de lei bucata. Inițial, militarul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind acuzat de „punerea în circulaţie de valori falsificate în formă continuată”, potrivit News.ro. „La începutul lunii iunie 2025 organele de urmărire penală s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că inculpatul m.m. D.A.R,, militar în cadrul UM 01668 Bucureşti, comercializează bancnote false, din cupiura de 50 euro, contra sumei de 125 lei/bucată (50% din valoarea reală). În data de 13 iunie 2025 inculpatul a vândut colaboratorului autorizat în cauză 4 bancnote din cupiura de 50 euro, contra sumei de 500 lei. Din raportul de constatare întocmit de IPJ Dolj-Serviciul Criminalistic rezultă că cele 4 bancnote din cupiura de 50 euro nu sunt autentice”, au transmis luni reprezentanţii Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timişoara, într-un comunicat de presă. Potrivit anchetatorilor, în data de 4 iulie 2025 maistrul militar a mai vândut aceluiaşi colaborator 8 bancnote din modelul de 50 euro, contra sumei de 1.000 de lei. Procurorii au intervenit în acel moment și au mai găsit asupra bărbatului 22 bancnote false de 50 euro şi 2 bancnote de 20 euro. Inculpatul a fost reţinut pentru 24 de ore. Ulterior, a fost prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Militar Timişoara cu propunere de arestare preventivă, judecătorul dispunând respingerea propunerii de arestare preventivă şi luarea măsurii preventive a arestului la domiciliu al inculpatului pentru o perioadă de 30 zile.
Agenția de Dezvoltare Locală Oradea organizează proceduri de licitație publică pentru atribuirea unor parcele de teren disponibile în perimetrul Parcurilor de Specializare Inteligentă din Oradea, Ştei, Aleşd, Beiuş şi Marghita. Destinația parcelelor o reprezintă construcția de hale sau clădiri pentru activităţi de producţie sau servicii. Durata maximă a concesiunii parcelelor este de 10 ani, începând de la data semnării contractului de concesiune. „Redevența minimă de pornire a licitației publice de
.
Noi acuzații vin din interiorul Autorității Vamale Române, de data aceasta referitoare la evaziunea fiscală din vămile românești, cu precădere cele din Constanța, Prahova, Cluj și Bihor unde sunt „punctele cu grad maxim de evaziune”, susțin avertizorii de integritate pentru G4Media și Info Sud-Est. În urma anchetelor publicate de G4Media și ISE, ministrul Alexandru Nazare a anunțat că trimite „de urgență” corpul de control în Vama Constanța. Controlul Ministerului de
.
Polițiștii din Bihor vor fi alături de cetățeni, la Waves Festival, cu recomandări preventive prețioase și ochelari care distorsionează realitatea, simulând efectele consumului de alcool și substanțe psihoactive. În perioada 4 – 6 iulie a.c., polițiștii de prevenire bihoreni, alături de jandarmi bihoreni sunt prezenți la Waves Festival, care se desfășoară în stațiunea bihoreană Băile 1 Mai. Astfel, la sfârșit de săptămână, polițiștii de prevenire bihoreni vor fi alături de
.
Ministrul Educației Daniel David explică necesitatea modificării sistemului de burse, după ce a constatat că investițiile masive din ultimii ani nu au dus la îmbunătățirea performanțelor școlare și au generat „anomalii" în sistem. David spune că fondul pentru burse depășește chiar susținerea pe care ministerul o dă întregului sistem de cercetare-dezvoltare din țară, iar sistemul actual „nu se exprimă în performanță" și nu există în țările vestice. Ministrul afirmă că
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.