Serviciile de ambulanță rămân în continuare în subordinea Ministerului Sănătății și nu vor fi transferate la Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU), a transmis Ministerul Sănătății, arătând că reforma sistemului nu va afecta personalul medical sau auxiliar și măsurile nu vor afecta calitatea serviciilor oferite pacienților. „În urma informațiilor incorecte și incomplete apărute în spațiul public privind reforma Serviciilor de Ambulanță, facem următoarele clarificări: Reforma sistemului de sănătate - conform programului de guvernare, sistemul de sănătate românesc va beneficia de reforme structurale semnificative, menite să corecteze dezechilibrele funcționale și să sprijine atât pacienții, cât și personalul medical”, se precizează pe pagina de Facebook a Ministerului Sănătății (MS). Potrivit ministerului, „informațiile apărute în spațiul public se bazează pe un document de lucru intern (draft), care nu reprezintă forma finală pentru transparență decizională și consultare publică”, iar „structura de reorganizare propusă, inclusiv la nivel județean, nu este definitivă și va face obiectul unor discuții suplimentare”. „Reorganizarea și dezvoltarea administrativă a serviciilor de urgență sunt necesare pentru o gestionare eficientă și coerentă a sistemului, în concordanță cu realitățile actuale din sector. Aceste măsuri nu vor afecta calitatea serviciilor oferite pacienților. Serviciile de Ambulanță rămân în continuare în subordinea Ministerului Sănătății, nu vor fi transferate în subordinea Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU). Colaborarea dintre Ministerul Sănătății și Ministerul Afacerilor Interne, prin DSU, se va menține operativă pentru gestionarea situațiilor de urgență, în scopul de a sprijini eficient cetățenii aflați în situații critice. Serviciile de ambulanță vor funcționa ca până acum - în subordinea Ministerului Sănătății și în coordonarea operațională a DSU pentru situațiile de urgență. Reforma sistemului nu va afecta personalul medical sau auxiliar din cadrul Serviciilor de Ambulanță”, transmite Ministerul Sănătății. Conform sursei citate, „reorganizarea și reforma sistemului vor avea loc simultan, atât pentru Serviciile de Ambulanță, cât și pentru Inspectoratele pentru Situații de Urgență, însă acest lucru nu implică sub nicio formă transferul Serviciilor de Ambulanță de la Ministerul Sănătății la DSU”.
Declarațiile de avere completate electronic între 2022 și 2025 au devenit terenul perfect pentru o analiză „big data” care a scos la suprafață nu doar preferințele românilor în materie de mașini, ci și câteva surprize demne de muzeu, de la tractoare Ferrari la motociclete de epocă și o locomotivă. Conform Integritate.eu, un sistem digital de analiză „big data” aplicat declarațiilor de avere completate online în perioada 2022-2025 de către slujbașii
.
Conducerea Consiliului Judeţean le-a prezentat luni, 28 iulie, primarilor orașelor și comunelor din Bihor opțiunea de a încheia parteneriate cu administraţia judeţeană pentru achiziții în comun de bunuri și servicii, scopul fiind reducerea semnificativă a costurilor. „Consiliul Județean Bihor a înființat în 2023 Unitatea Centralizată de Achiziții (UCA) Bihor, printr-un protocol cu Agenția Națională pentru Achiziții Publice (ANAP) și cu sprijinul Băncii Europene de Investiții. UCA Bihor a derulat deja
.
Pompierii militari bihoreni au desfășurat, sâmbătă și duminică, 126 de misiuni, din care 61 de operațiuni de stingere a incendiilor, de înlăturare a efectelor fenomenelor meteorologice periculoase, de asistență persoane, de asigurare a normelor de prevenire a incendiilor la accidente rutiere și de acordare a primului ajutor calificat victimelor, precum și alte intervenții, respectiv 65 de misiuni pe linia SMURD. Sâmbătă, 26 iulie, echipajele din cadrul subunităților Inspectoratului pentru Situații
.
La Husasău de Tinca, în perioada 9-10 august, se va desfășura o nouă ediție “Grâu Fest”, eveniment organizat de Centrul Tradițional de Conectare la Viața Simplă, prin celebrul designer Dorin Negrău. “Hai să încingem o horă şi să dănţuim la o bătută de cizmă, laolaltă cu prietenii de la Asociaţia Folclor Fără Frontiere, să petrecem două zile în natură, cu animalele aduse la noi în bătătură, şi să ne conectăm
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.