Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o placă pentru surfing în mare, în stațiunea 2 Mai
Inapoi

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o placă pentru surfing în mare, în stațiunea 2 Mai

Postat cu 5 ore în urmă

Update cu 4 ore în urmă

Timp de citire: 2 minute

Articol scris de: Andrei Miroslavescu

Image Description
Actualitate
Un bărbat de 55 de ani a murit, sâmbătă, în stațiunea 2 Mai, după ce a intrat în mare cu o placă și a căzut în apă, transmite News.ro. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a fost solicitat să intervină în localitatea 2 Mai, sâmbătă, în cazul unei persoane care se afla în stop cardiorespirator. La locul evenimentului au fost trimise o ambulanță și un echipaj SMURD. Era vorba despre un bărbat în vârstă de 55 de ani, care a intrat în mare cu o placă, iar la un moment dat a căzut în apă. Salvamarii au intervenit și l-au adus pe țărm, dar bărbatul era inconștient. Cadrele medicale au constatat că suferise un stop cardiorespirator și au început manevrele de resuscitare, dar acestea nu au avut efectul scontat, astfel că a fost declarat decesul. Purtătorul de cuvânt al SAJ, dr. Claudia Tatarici, a declarat că bărbatul, care căzuse în apă de pe placa pentru surfing, a fost găsit de medici pe plajă, în stop cardio-respirator, încercările de resuscitare fiind zadarnice. ”În cursul zilei, am fost solicitați pentru o persoană, victima unui accident prin submersie, în localitatea 2 Mai. (…) A fost găsită o persoană în stop cardio-respirator. S-a efectuat protocol de resuscitare dar din păcate fără un rezultat favorabil, persoana fiind declarată decedată”, a afirmat reprezentanta SAJ.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Actualitate
Actualitate

Activități preventive desfășurate de polițiști - Siguranța copiilor în vacanța de vară

Siguranța copiilor este o prioritate și pe timpul vacanței de vară. Polițiștii de la siguranță școlară desfășoară o serie de activități preventive în taberele școlare din județul Bihor. Pe parcursul vacanței de vară, polițiștii Biroului Siguranță Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, cu sprijinul polițiștilor de la Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității și al reprezentanților Centrului Regional Oradea - Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane, desfășoară .

Actualitate

Toți copiii și adulții internați în urma toxiinfecției alimentare de la Vârtop - Au fost externați

Toți copiii și adulții internați miercuri în urma toxiinfecției alimentare semnalate în tabăra din stațiunea Vârtop au fost externați și se simt bine, a declarat joi, directoarea Direcției de Sănătate Publică (DSP) Bihor, dr. Daniela Rahotă. „Copiii sunt bine, profesoarele la fel, astăzi li s-au făcut biletele de externare și așteaptă să plece acasă. Așteptăm și noi să vedem rezultatele de la veterinari, să știm ce au găsit în probele .

Actualitate

Şedinţe de lucru cu primăriile și instituțiile cu atribuții în domeniul gestionării resurselor de apă - Deficiențe de alimentare cu apă în zonele rurale

Prefectul Marcel Dragoș a convocat, în această săptămână, mai multe ședințe de lucru în vederea analizării situației actuale a resurselor de apă din județul Bihor, în contextul perioadelor caniculare, precum și a incendiilor de vegetație din ultima perioadă. „În cadrul unei videoconferințe avute miercuri cu primăriile din județ au fost reluate obligațiile ce revin autorităților publice locale dintre care amintim: identificarea zonelor cu risc crescut la incendiu, transmiterea avertizărilor către .

Actualitate

Eveniment cultural unic în Europa - Noaptea Muzeelor la Sate

Satele din România prind din nou viață pe 6 septembrie, odată cu cea de-a treia ediție a Nopții Muzeelor la Sate, un eveniment cultural unic în Europa, dedicat patrimoniului rural și comunităților care îl păstrează viu. Muzeele și colecțiile din mediul rural care doresc să participe sunt invitate să se înscrie până cel târziu pe 20 august, completând fișa de participare. Evenimentul este organizat de Asociația Da’ De Ce și .

Pagina de facebook

-
-

Recente din bihor

-
-

15:39

Activități preventive desfășurate de polițiști - Siguranța copiilor în vacanța de vară

Siguranța copiilor este o prioritate și pe timpul vacanței de vară. Polițiștii de la siguranță școlară desfășoară o serie de activități preventive în taberele școlare din județul Bihor. Pe parcursul vacanței de vară, polițiștii Biroului Siguranță Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, cu sprijinul polițiștilor de la Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității și al reprezentanților Centrului Regional Oradea - Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane, desfășoară
Image Description

14:06

Drumul spre grupele Ligii Campionilor trece prin Bulgaria - Baschetbaliştii de la CSM Oradea vor juca la Samokov

CSM Oradea va disputa în Bulgaria turneul de calificare în grupele Ligii Campionilor după ce în ultimii doi ani a jucat competiţia preliminară în Turcia. Basketball Champions League a anunțat că toate cele trei turnee de calificare pentru sezonul competițional 2025/26 se vor desfășura în perioada 19-25 septembrie anul curent, la Samokov (Bulgaria). Samokov este unul dintre principalele centre ale baschetului din Bulgaria, în care CSM Oradea a şi evoluat
Image Description

13:30

Cupa Memorială Gyuri Mázsa, la Cluj-Napoca - Numeroase clasări pe podium pentru sportivii CS Wolf

În cadrul unei întreceri de taekwon-do desfășurate la Cluj-Napoca, o selecționată a Clubului Sportiv Wolf, alcătuită din tineri luptători din Oradea, Biharia și Tămășeu, a făcut performanță în orașul de pe Someș. Competiția de la Cluj-Napoca a reunit la start sportivi la două categorii de vârstă: copii U12 și pre-juniori între 13 și 15 ani. Printre aceștia s-au aflat nu mai puțin de 18 reprezentanți ai Clubului Sportiv Wolf care
Image Description

00:17

Toți copiii și adulții internați în urma toxiinfecției alimentare de la Vârtop - Au fost externați

Toți copiii și adulții internați miercuri în urma toxiinfecției alimentare semnalate în tabăra din stațiunea Vârtop au fost externați și se simt bine, a declarat joi, directoarea Direcției de Sănătate Publică (DSP) Bihor, dr. Daniela Rahotă. „Copiii sunt bine, profesoarele la fel, astăzi li s-au făcut biletele de externare și așteaptă să plece acasă. Așteptăm și noi să vedem rezultatele de la veterinari, să știm ce au găsit în probele
Image Description

00:17

Rezultatele finale ale examenul de Evaluare Națională în Bihor: Rata de promovare a crescut ușor, după contestații

Rezultatele finale ale examenului de Evaluare Națională, după soluționarea contestațiilor, au fost publicate, joi. În Bihor, trei candidați au obținut media 10, rata de promovabilitate crescând ușor, de la 80,12%, inițial, la 80,14% după contestații.
Image Description

Recente din Romania

-
-

23:37

- Teleorman - Cum se reconfigurează trotuarele Alexandriei. Tranziția parcărilor

Alexandria încearcă să își redefinească viața urbană. Într-un mesaj al administratorului public al orașului, Octavian Teodorescu, pare că mișcarea în oraș nu trebuie privită doar o simplă deplasare de la punctul A la punctul B, ci și un prilej pentru plimbare, relaxare sau sport. „Trotuarele sunt pentru pietoni. Pistele vor fi pentru bicicliști. Străzile sunt pentru mașini.Viața urbană este despre mișcare, iar mișcarea nu înseamnă doar fuga din punctul A
Image Description

23:13

- Nationale - Exclusiv Ionuț Dumitru, consilier al premierului, despre reforma ANAF: „E un munte de informații acolo”

Economistul Ionuț Dumitru, consilier onorific al premierului Ilie Bolojan, a declarat, în cadrul interviului „În Fața Ta” difuzat sâmbătă la Digi24, că al doilea pachet de măsuri din reforma bugetară a statului va conține „reforme structurale, în primul rând pe partea de cheltuieli, de îmbunătățire a eficienței banilor publici” și, printre altele, vor fi vizate pensiile speciale și „tot ce înseamnă bani în instituții publice, modul în care ei sunt
Image Description

23:06

- Externe - Mitropolia Basarabiei cere Bucureștiului „retragerea cetăţeniei române pentru clericii rusofili ai Mitropoliei Chișinăului”

Mitropolia Basarabiei anunţă că va solicita autorităţilor de la Bucureşti retragerea cetăţeniei române pentru toţi ierarhii şi clericii Mitropoliei Chișinăului subordonate Patriarhiei ruse, care se implică activ, vizibil şi constant într-o luptă deschisă „împotriva identităţii româneşti, a valorilor creştine autentice şi a unităţii”. Mitropolia Basarabiei (Biserica Ortodoxă Autonomă a Basarabiei) este o structură eclezială ce aparține Patriarhiei Române în timp ce Biserica Ortodoxă din Republica Moldova (Mitropolia Chișinăului și a
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
bihor WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Maria Simionescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul bihor
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete