„Degețica”, prima premieră din stagiunea 2025-2026 a Teatrului Regina Maria
Trupa Arcadia a Teatrului Regina Maria anunță premiera spectacolului „Degețica”, adaptare după basmul lui Hans Christian Andersen, sub semnătura lui Toma Hogea, care va avea două reprezentații pe 27 septembrie, la Sala Arcadia, începând cu orele 11.00 și 13.00.
Basmul „Degețica” spune povestea unei fetițe născute pentru a împlini dorința unei femei cu inimă bună, care trece printr-un periplu până să-și găsească fericirea. Montarea este o dramatizare inedită ce aduce mize și personaje noi, adaptate așteptărilor publicului contemporan.
Scenariul și regia îi aparțin lui Toma Hogea, nume recunoscut în teatrul de animație, care în Oradea a mai montat cu succes „O rază de soare”. „Degețica” va fi pusă în scenă în stilul Music-Hall, combinând momente vorbite cu secvențe muzicale și coregrafice, iar Toma Hogea spune despre acest proiect că „va fi foarte bine primit și că spectacolul va avea viață lungă”.
Crissana.ro notează că toate biletele pentru cele două reprezentații de debut s-au epuizat rapid, urmând să fie programate noi spectacole. Scenografia aparține Emesei Csüri, iar muzica originală, semnată de compozitorul Cári Tibor, dublu laureat UNITER, adaugă un plus de valoare acestei producții.