La finalul săptămânii, județul Bihor va primi în vizită compania de teatru Cultură’n Șură, care va juca un spectacol de comedie într-o frumoasă gospodărie din comuna Husasău de Tinca. Publicul bihorean nu este străin de activitatea Companiei Cultură’n Șură. În 2021, trupa de teatru a acceptat invitația lui Dorin Negrău, creatorul Centrului Tradițional de Conectare la Viața simplă, de a desfășura un spectacol în curtea devenită deja spațiu obișnuit de evenimente pentru comuna bihoreană. „Câtă energie pozitivă și sentiment plăcut ați creat și ați lăsat in acea locație, curte, și suflete”, scria un spectator după eveniment. Tinca, Cociuba Mare, dar și municipiul Salonta au găzduit reprezentații oferite de Cultură’n Șură în anii următori. Așadar, duminică, 13 iulie, de la ora 21.00, toți locuitorii comunei Husasău de Tinca și cei din vecinătate sunt invitați la spectacolul „Schimbăm perdelele”, de Gyorgy Spiro, în regia lui Victor Olăhuț. Intrarea va fi gratuită. Evenimentul, care va fi găzduit de Centrul Tradițional pentru Reconectare la Viața Simplă (la Ana Luchii, nr. 369), face parte din proiectul „Artă în vatra satelor”, ce se va desfășura pe perioada verii în 16 localități rurale din județele Sălaj, Maramureș, Bihor, Brașov, Vâlcea, Argeș și Brăila. Comedia „Schimbăm perdelele” a avut premiera în cadrul Festivalului Internațional de Teatru „Atelier” din Baia Mare, iar cei doi actori interpreți au fost recompensați pentru prestația lor. Actrița, Florentina Năstase, angajată a teatrului „Toma Caragiu” din Ploiești, a fost nominalizată la categoria „Cea mai bună actriță”, iar Mihai Smarandache, actor la prestigiosul teatru Odeon din București, a fost desemnat „Cel mai bun actor în rol principal”. Tema comediei este mai prezentă ca niciodată în viața cotidiană: participarea la jocurile de noroc și consecințele care derivă de aici. Ce se întâmplă atunci când ți se îndeplinește unul dintre cele mai arzătoare visuri, dar care treptat se dovedește a fi coșmar? Un soț joacă la loto, iar într-una din zile îi surâde norocul și câștigă potul cel mare. Ajuns acasă la nevastă va afla că nu e deloc simplu să fii bogat. Evenimentul este organizat în parteneriat cu: Centrul de Cultură și Artă Sălaj, Asociația Sub Stejar, Centrul Tradițional de Conectare la Viața Simplă, Asociația Zile Colorate și Primăria Comunei Marca.
Filarmonica de Stat Oradea continuă și în această vară tradiția concertelor în spații neconvenționale prin INITIO 2025 – stagiunea estivală care aduce muzica mai aproape de oameni, în piețele orașului, pe promenadă, în curțile monumentelor istorice și în cartierele orădene. Programul din acest an este unul dintre cele mai bogate de până acum, cuprinzând peste 12 evenimente desfășurate în perioada 12 august – 5 septembrie și propune un parcurs sonor
.
În curtea Casei Darvas-La Roche, vineri, 11 iulie, de la ora 20.00, va avea loc un concert special, apropiat de cunoscătorii genului, susținut de doi buni prieteni: Călin Pop (leaderul trupei Celelalte Cuvinte) și Raul Silaghi, cunoscut folkist din Oradea. Duo-ul propune un repertoriu de compoziții originale, cu caracter nostalgic dar și energic, presărat cu speciale solo-uri acustice, toate acestea bazate pe sinceritatea și naturalețea exprimării artistice prin intermediul a
.
42 de bibliotecari de la 30 de biblioteci din Bihor participă, în perioada 7 - 11 iulie, la sediul Bibliotecii Județene „Gheorghe Șincai”, la cursuri de instruire, pentru familiarizarea cu noile echipamente digitale achiziționate în cadrul unui proiect cu fonduri europene. În cadrul cursului, bibliotecarii sunt inițiați în utilizarea sistemului de management informatizat al bibliotecii și sistemul RFID (Radio-Frequency Identification, un sistem de identificare și gestionare a fondului de carte
.
Editura Ratio et Revelatio, în parteneriat cu Oradea Heritage, invită publicului orădean la un dublu eveniment cultural, care se va desfășura joi, 10 iulie, în intervalul orar 16.00-18.00, la Casa Darvas-La Roche din Oradea. Conferința, intitulată „Egiptul, răscrucea lumilor: manuscrise egiptene pentru o istorie globală – scurtă introducere în papirologie”, susținută de dr. Alin Suciu, este o accesibilă prelegere despre Egiptului antic din perspectiva istoriei globale. Nu marile evenimente sau
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.