Un bărbat înarmat care a încercat să incendieze vineri o sinagogă din Rouen, în nord-vestul Franţei, a fost ucis de poliţie, a anunţat ministrul de interne Gerald Darmanin. Poliţia „a intervenit după ce a fost semnalat fum în apropierea sinagogii”, a declarat o sursă din poliţie, relatează AFP şi Reuters, preluată de Agerpres. „Bărbatul era înarmat cu un cuţit şi o bară de fier, s-a apropiat de poliţişti care au tras, individul a murit", a declarat pentru AFP o sursă apropiată de caz. Poliţiştii au constatat, la sosire, prezenţa unui bărbat pe acoperişul sinagogii. Bărbatul a sărit de pe clădire şi s-a năpustit asupra lor, înarmat cu o bară de fier şi un cuţit. El a încercat să înjunghie un poliţist care, după ce s-a ferit, a tras cu arma din dotare, potrivit unei surse citate de Le Figaro. Niciun document de identitate nu a fost găsit asupra bărbatului înarmat, care nu a fost identificat în această etapă. „În Rouen, ofiţerii de poliţie au neutralizat în această dimineaţă (vineri) un individ înarmat care a intenţionat clar să dea foc sinagogii oraşului. Îi felicit pentru modul lor de reacţie şi curajul lor", a scris Darmanin pe reţeaua X. Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media Contactat de Le Monde, Parchetul Naţional francez Antiterorist (PNAT) a anunţat că o „evaluare” era în curs. Primarul din Rouen Nicolas Mayer-Rossignol a anunţat că nu există „alte victime în afara individului înarmat”, potrivit News.ro. „Prin această agresiune şi prin această tentativă de incendiere a sinagogii din Rouen este atinsă nu doar comunitatea evreiască, ci întreg oraşul Rouen, rănit şi în şoc”,a adăugat el. Preşedintele Consistoriului Central din Franţa, Elie Korchia, a declarat: „În acest ajun de sabat, un individ armat care voia să dea foc sinagogii consistoriale din Rouen a fost neutralizat de către poliţişti care se aflau în apropiere. Mulţumim forţelor noastre de ordine care au evitat o nouă dramă antisemită în ţara noastră”, a scris el pe X. Parchetul din Rouen a deschis două anchete. O anchetă priveşte incendiul provocat la lăcaşul de cult şi violenţe vizând persoane depozitare ale autorităţii publice, încredinţată Direcţiei Generale a Poliţiei Naţionale franceze (DGPN). Cealaltă anchetă, a Inspecţiei Generală a Poliţiei Naţionale (IGPN), vizează circumstanţele morţii bărbatului. Pe fondul tensiunilor din Orientul Mijlociu şi al ofensivei terestre a Israelului în Fâşia Gaza, nivelul de alertă din Franţa a fost ridicat la maxim.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.