Care este poziția Germaniei în privința dreptului Ucrainei de a folosi împotriva Rusiei armele primite din Occident
Inapoi

Care este poziția Germaniei în privința dreptului Ucrainei de a folosi împotriva Rusiei armele primite din Occident

Postat pe 13 Sep 2024

Update cu 10 luni în urmă

Timp de citire: 8 minute

Articol scris de: Simona Stan

Image Description
Externe
Ministrul german al apărării, Boris Pistorius, a declarat vineri că fiecare ţară care furnizează arme cu rază lungă de acţiune Ucrainei este liberă să decidă modul în care le va utiliza Kievul. Totodată, el a minimalizat ameninţările Rusiei cu escaladarea, dacă aceste arme ar fi utilizate împotriva unor obiective de pe teritoriul rus. Vorbind într-o conferinţă de presă comună cu omologul său lituanian, Laurynas Kasciunas, după semnarea unui acord bilateral la Berlin privind staţionarea permanentă a unei brigăzi germane în Lituania, Pistorius a declarat că „cei care au furnizat aceste arme sunt liberi să decidă” şi că „dreptul internaţional o permite”, scride Agerpres, preluând EFE. Ministrul german a adăugat că nu este de competenţa sa să judece asupra a ceea ce ar putea conveni preşedintele american Joe Biden şi prim-ministrul britanic Keir Starmer la întâlnirea lor de vineri de la Washington. „Ceea ce partenerii convin la nivel bilateral cu privire la ce se întâmplă cu armele lor este treaba lor”, a afirmat el, respingând ameninţările preşedintelui rus Vladimir Putin, care spune că ar fi o escaladare dacă s-ar permite utilizarea acestora pentru a viza ţinte militare de pe teritoriul rus. Ministrul german al apărării a afirmat că, în legătură cu „ameninţările lui Putin, nu sunt multe de spus, el ameninţă când vrea şi când are chef”. Cu toate acestea, Germania nu a livrat rachete de croazieră Taurus pe care Ucraina le-a cerut în mod repetat, remarcă în acest context agenţia de presă ucraineană Unian. La rândul său, ministrul lituanian a subliniat că Rusia încearcă întotdeauna să creeze mitul că va folosi ceva foarte puternic în reacţia sa, cum ar fi armele nucleare, şi că scopul, ca şi în trecut, este de a descuraja aliaţii Kievului să sprijine Ucraina. El a remarcat că, odată cu ofensiva ucraineană în regiunea rusă Kursk, unde Kievul controlează o bună parte din teritoriu, „ceea ce s-a văzut este ceva foarte diferit”. Aşa cum s-a spus, cu doi ani în urmă, incursiunea ucraineană în Kursk ar fi însemnat o escaladare, „dar am văzut ce s-a întâmplat” acum, a adăugat el. „Este un semnal pentru noi toţi că trebuie să facem tot ce putem pentru a ajuta Ucraina să-şi recâştige teritoriul. Aceasta este o oportunitate pentru noi de a ajuta”, a îndemnat ministrul lituanian. În cazul Lituaniei, care nu are rachete cu rază lungă de acţiune, obiectivul este de a pune la dispoziţie resurse pentru ca industria ucraineană, care produce deja astfel de arme, să poată continua să funcţioneze, potrivit lui. Preşedintele Vladimir Putin a transmis un mesaj clar Occidentului cu privire la consecinţele pe care le va suporta dacă va permite Ucrainei să lovească teritoriul rus cu rachete occidentale cu rază lungă de acţiune, a declarat vineri Kremlinul, citat de Reuters. Putin a declarat joi că Occidentul ar intra în luptă direct cu Rusia dacă ar permite Ucrainei să lovească teritoriul rus cu rachete cu rază lungă de acţiune de fabricaţie occidentală, o mişcare despre care a spus că ar modifica natura şi amploarea conflictului. „Declaraţia făcută ieri de preşedintele Putin este foarte importantă. Ea este extrem de clară, lipsită de ambiguitate şi nu permite duble lecturi. Nu avem nicio îndoială că această declaraţie a ajuns la cei cărora le-a fost destinată”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski insistă de luni de zile pe lângă aliaţii occidentali ai Kievului să permită Ucrainei să lanseze rachete occidentale, inclusiv ATACMS americane cu rază lungă de acţiune şi Storm Shadows britanice, în profunzimea teritoriului rus, pentru a limita capacitatea Moscovei de a efectua atacuri. Preşedintele SUA, Joe Biden, şi premierul britanic Keir Starmer vor discuta vineri, în cadrul unei întâlniri la Washington, despre posibilitatea de a da undă verde unor astfel de lovituri. Putin a declarat joi că o astfel de acţiune ar atrage direct în război ţările care alimentează Kievul cu rachete cu rază lungă de acţiune. El a spus că datele prin satelit cu privire la ţinte şi programarea traiectoriilor de zbor ale rachetelor ar trebui să fie furnizate de personalul militar al NATO, deoarece Kievul nu dispune de astfel de capacităţi. „Dacă se va lua o astfel de decizie, aceasta nu va însemna altceva decât implicarea directă a ţărilor NATO, a SUA şi a ţărilor europene în războiul din Ucraina. Acest lucru ar schimba însăşi natura conflictului. Ar însemna că ţările NATO sunt în război cu Rusia”, a declarat Putin la televiziunea de stat după ce a luat cuvântul la un forum cultural la Sankt Petersburg, conform unei înregistrări video postate pe Telegram de un jurnalist din grupul de presă de pe lângă preşedinţia rusă.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din bihor

-
-

15:39

Activități preventive desfășurate de polițiști - Siguranța copiilor în vacanța de vară

Siguranța copiilor este o prioritate și pe timpul vacanței de vară. Polițiștii de la siguranță școlară desfășoară o serie de activități preventive în taberele școlare din județul Bihor. Pe parcursul vacanței de vară, polițiștii Biroului Siguranță Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, cu sprijinul polițiștilor de la Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității și al reprezentanților Centrului Regional Oradea - Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane, desfășoară
Image Description

14:06

Drumul spre grupele Ligii Campionilor trece prin Bulgaria - Baschetbaliştii de la CSM Oradea vor juca la Samokov

CSM Oradea va disputa în Bulgaria turneul de calificare în grupele Ligii Campionilor după ce în ultimii doi ani a jucat competiţia preliminară în Turcia. Basketball Champions League a anunțat că toate cele trei turnee de calificare pentru sezonul competițional 2025/26 se vor desfășura în perioada 19-25 septembrie anul curent, la Samokov (Bulgaria). Samokov este unul dintre principalele centre ale baschetului din Bulgaria, în care CSM Oradea a şi evoluat
Image Description

13:30

Cupa Memorială Gyuri Mázsa, la Cluj-Napoca - Numeroase clasări pe podium pentru sportivii CS Wolf

În cadrul unei întreceri de taekwon-do desfășurate la Cluj-Napoca, o selecționată a Clubului Sportiv Wolf, alcătuită din tineri luptători din Oradea, Biharia și Tămășeu, a făcut performanță în orașul de pe Someș. Competiția de la Cluj-Napoca a reunit la start sportivi la două categorii de vârstă: copii U12 și pre-juniori între 13 și 15 ani. Printre aceștia s-au aflat nu mai puțin de 18 reprezentanți ai Clubului Sportiv Wolf care
Image Description

00:17

Toți copiii și adulții internați în urma toxiinfecției alimentare de la Vârtop - Au fost externați

Toți copiii și adulții internați miercuri în urma toxiinfecției alimentare semnalate în tabăra din stațiunea Vârtop au fost externați și se simt bine, a declarat joi, directoarea Direcției de Sănătate Publică (DSP) Bihor, dr. Daniela Rahotă. „Copiii sunt bine, profesoarele la fel, astăzi li s-au făcut biletele de externare și așteaptă să plece acasă. Așteptăm și noi să vedem rezultatele de la veterinari, să știm ce au găsit în probele
Image Description

00:17

Rezultatele finale ale examenul de Evaluare Națională în Bihor: Rata de promovare a crescut ușor, după contestații

Rezultatele finale ale examenului de Evaluare Națională, după soluționarea contestațiilor, au fost publicate, joi. În Bihor, trei candidați au obținut media 10, rata de promovabilitate crescând ușor, de la 80,12%, inițial, la 80,14% după contestații.
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
bihor WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Ion Ionescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul bihor
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete