Europa se confruntă cu provocările înlocuirii ajutoarelor militare americane pentru Ucraina

Lupta Europei pentru a înlocui ajutoarele militare provided de Statele Unite Ucrainei scoate în evidență problemele politice și industriale profunde care fac continentul vulnerabil la agresiunea Rusiei. Samantha de Bendern, asociat al think tank-ului britanic Chatham House, analizează aceste provocări într-un articol pentru publicația Kyiv Independent.

De la alegerea lui Donald Trump ca președinte al Statelor Unite, întrebarea care persistă este dacă Europa, inclusiv Regatul Unit, poate compensa asistența militară oferită de SUA Ucrainei. Răspunsul este, din păcate, negativ. Motivul principal constă într-o combinație de factori politici și capacități militare limitate. În prezent, atât SUA, cât și Uniunea Europeană contribuie cu ajutoare militare Ucrainei în proporții egale de 43%, conform celor mai recente date. Germania se află în fruntea donatorilor din UE, cu o contribuție de 12%, iar Regatul Unit oferă 9%, fiind al doilea cel mai mare donator din afara Uniunii.

După sfârșitul Războiului Rece, multe state europene și-au redus producția militară sau și-au schimbat modelele industriale, concentrându-se pe piețele externe și pe producția "just-in-time". Institutul Kiel pentru Economia Mondială indică faptul că Germania a crescut recent cheltuielile pentru apărare, dar, la ritmul actual, va dura zeci de ani pentru a-și reface stocurile de armament.

Conform Consiliului European pentru Relații Externe, industria europeană de apărare a crescut capacitatea de producție de muniție cu 50% din februarie 2022 și plănuiește să producă peste 2 milioane de obuze pe an până în 2025. Comisia Europeană a propus trecerea Uniunii la o economie de război, dar discuțiile sunt abia la început. Ucraina are nevoie de mai mult decât aceste propuneri pentru a compensa eventuale retrageri ale americanilor.

De asemenea, sectorul apărării este unul dintre cele mai puțin integrate din UE, ceea ce limitează eficiența sa. După Brexit, Regatul Unit nu mai poate participa la proiecte de apărare europene, iar acest aspect adaugă un alt strat de complexitate. Totuși, acordurile bilaterale între Regatul Unit și Franța, respectiv Germania, pot facilita dezvoltarea și achizițiile de arme în aceste relații.

Președintele francez Emmanuel Macron a fost un susținător activ al unei apărări europene autonome și a oferit sprijin constant Ucrainei. Însă, progresele în creșterea producției în Franța au fost lente, aceasta fiind unul dintre cei mai mici contribuitori la ajutoarele pentru Ucraina, raportate la PIB.

Provocările nu se limitează la Europa, ci afectează întreaga alianță NATO. Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a avertizat că ritmul de consum de muniție al Ucrainei este de câteva ori mai mare decât ritmul actual de producție al aliaților, ceea ce pune presiune pe industriile de apărare din cadrul NATO.

Faptul că, înainte de victoria lui Trump, o retragere a SUA din Europa era o posibilitate din cauza tensiunilor interne și a mutației strategice către Asia și Orientul Mijlociu subliniază nevoia urgentă de acțiune. Keir Giles de la Chatham House a subliniat că Europa a fost conștientă de impactul pe care alegerea lui Trump îl va avea asupra Ucrainei, indicând dificultățile legate de livrările de ajutoare din ultimele luni.

Pe măsură ce Ucraina se apropie de a treia aniversare a conflictului cu Rusia, presiunea asupra liderilor săi de a negocia crește. Cu toate acestea, Europei îi este greu să își protejeze o țară care a pierdut zeci de mii de vieți pentru a-și apăra nu doar propriul teritoriu, ci și întreaga Europă.

În prezent, Germania, cel mai mare donator militar european pentru Ucraina, se confruntă cu haos politic, iar Macron și-a pierdut din puterea de acțiune după alegerile parlamentare din iunie. De asemenea, în multe colțuri ale Europei, partidele cu simpatii pro-ruse câștigă din ce în ce mai mult teren, ceea ce complică și mai mult problema ajutoarelor militare.

Deși anumite progrese s-au realizat în cadrul UE în ceea ce privește asistența și producția militară, realitatea este că Europa nu poate umple golurile lăsate de SUA, atât în ceea ce privește apărarea proprie, cât și pe cea a Ucrainei. Rețelele de interese naționale divergente și instabilitatea politică din statele cheie, cum ar fi Germania și Franța, fac dificilă formularea unei reacții unitare și eficiente față de criza actuală.

Este necesar ca Europa să se confrunte cu responsabilitățile sale, având în vedere că mizele sunt mai mari ca niciodată. Aceasta ar trebui să înceapă prin a lua exemplul Poloniei și al țărilor nordice, recunoscând că apărarea Ucrainei nu reprezintă doar un act de caritate, ci o prioritate esențială pentru securitatea sa națională.