Denunțătorul generalilor SRI a dus la DNA înregistrări de pe telefoane. Ce a văzut omul de afaceri în biroul lui Dumitru Dumbravă
Inapoi

Denunțătorul generalilor SRI a dus la DNA înregistrări de pe telefoane. Ce a văzut omul de afaceri în biroul lui Dumitru Dumbravă

Postat pe 29 May 2024

Update cu 1 an în urmă

Timp de citire: 12 minute

Articol scris de: Elena Dumitrescu

Image Description
Nationale
Denunţătorul din dosarul în care generalii SRI Florian Coldea, Dumitru Dumbravă şi avocatul Doru Trăilă sunt acuzaţi de trafic de influenţă, omul de afaceri Cătălin Hideg, a mers, miercuri, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, unde a depus trei telefoane mobile cu care a realizat înregistrările de la dosar. Conform lui Hideg, are loc o percheziţie informatică, după care datele stocate în acestea vor fi descărcate în serverele DNA, pentru a fi declarate probe oficiale, transmite News.ro. „În acest moment se procedează la percheziţia informatică a echipamentelor audio şi video pe care le-am depus şi trebuie să facem acest demers. Vorbim de telefoane care trebuie copiate în serverele de la Parchetul Naţional Anticorupţie, pentru a fi declarate ca probe oficiale. Sunt telefoanele cu care am făcut înregistrările”, a declarat Cătălin Hideg, miercuri, la sediul DNA. El a precizat că este vorba despre trei telefoane mobile. El a susţinut, răspunzând unei întrebări, că este posibil ca şi el să fi fost înregistrat în momentul în care a discutat cu Dumitru Dumbravă în biroul acestuia, povestind că, în momentul în care a mers în biroul generalului Dumbravă „era prea multă tehnică”. „Chiar am fost impresionat, că nu am văzut niciodată în viaţa mea atât de multe gadgeturi, atât de multe tablete şi telefoane, diverse modele, undeva la 40-50 de instrumente erau pe masă, pe lângă televizor, peste tot. Deci e posibil. Probabil că domnul Dumbravă avea, cred, cum fac majoritatea oamenilor care au ceva de ascuns sau au ceva secrete de vorbit cu anumite persoane, cred că folosea câte un telefon pentru... poate un telefon să vorbească cu o singură persoană. Probabil că erau cartele speciale să vorbească cu fiecare persoană, în parte, că altfel nu-mi imaginez de ce trebuia să aibă atât de multe telefoane”, a adăugat Cătălin Hideg. El a întrebat public dacă pe conturile celor pe care i-a denunţat sunt instituite popriri, aşa cum s-a întâmplat în cazul său când a început ancheta penală care îl vizează. „Aş vrea să întreb presa dacă şi domnul Trăilă şi domnul Dumbravă şi domnul general Coldea, datorită riscului reputaţional prost pe care îl au şi dânşii acuma, le-au închis şi lor conturile, cum mi le-au închis mie şi ridic un mare semn de întrebare (...) Eu am toate conturile închise de peste doi ani”, a adăugat Cătălin Hideg. El a vorbit şi despre „eventuali alţi denunţători”, adăugând: „Înţeleg că mai sunt acum foarte mulţi care vin să depună declaraţii şi mărturii”. Pe de altă parte, tot miercuri, fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea s-a prezentat, din nou, la Poliţie, conform obligaţiilor impuse prin măsura controlului judiciar. El a afirmat că a îndeplinit toate obligaţiile care decurg din controlul judiciar. Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, fostul şef al Direcţiei juridice a SRI, generalul Dumitru Dumbravă, avocatul Doru Trăilă şi omul de afaceri Dan Tocaci sunt acuzaţi de trafic de influenţă, în dosarul în care au avut loc audieri începând de joia trecută, ca urmare a unui denunţ depus de omul de afaceri Cătălin Hideg. Acesta susţinea că i s-a cerut de către Dumbravă să plătească avocatului Doru Trăilă un onorariu de 700.000 de euro, cu mult mai mare decât cele practicate în România, pentru a obţine o condamnare cu suspendare în instanţă. Cătălin Hideg, care are o condamnare de patru ani de închisoare, în primă instanţă, în urma unei anchete desfăşurate de Parchetul Europeam, afirma că i s-a spus că Florian Coldea este „singurul din România care are pârghiile necesare pentru a rezolva” dosarul său penal. Hideg afirma că a dat deja avocatului Trăilă 100.000 de euro, suma totală convenită fiind de 600.000 de euro. Coldea, Dumbravă, Trăilă şi Tocaci au părăsit sediul DNA vineri, după ora 3 dimineaţa. DNA a transmis, vineri după-amiază, primele date despre dosar, fără a invoca însă niciunul dintre numele celor vizaţi. „Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe cauţiune, începând cu data de 24 mai 2024, faţă de patru persoane (doi foşti militari, în prezent asociaţi în cadrul unor societăţi, un avocat din cadrul Baroului Bucureşti şi o persoană fără calitate specială), pentru săvârşirea unor infracţiuni de trafic de influenţă, forma participaţiei penale fiind autoratul şi complicitatea”, arăta DNA în comunicat. „În perioada martie 2023 – aprilie 2024, trei dintre inculpaţi (cei doi oameni de afaceri şi avocatul din cadrul Baroului Bucureşti) ar fi pretins de la un om de afaceri (martor în cauză) suma de 700.000 euro plus TVA, în schimbul căreia ar fi lăsat să se creadă că ar avea influenţă asupra unor magistraţi din cadrul unor instanţe de judecată şi că i-ar putea determina pe aceştia pronunţe hotărâri favorabile martorului într-un dosar penal în care acesta era judecat. După mai multe negocieri, suma care ar fi fost pretinsă de inculpaţi a fost diminuată la 600.000 euro plus TVA, fiind stabilit ca aceasta să fie remisă în trei tranşe egale”, afirmau procurorii în ordonanţă. Potrivit sursei citate, martorul ar fi remis celor trei inculpaţi o plată parţială în sumă de aproximativ 100.000 euro. „În cauză se desfăşoară acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane juridice, cu privire la săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor”, adăuga DNA. Pe timpul cât se află sub control judiciar, cei patru inculpaţi trebuie să respecte o serie de obligaţii, între care să nu părăsească teritoriul României şi să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menţionate în ordonanţa de dispunere a controlului judiciar. „Inculpaţilor li s-a atras atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care le revin, măsura controlului judiciar pe cauţiune se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. De asemenea, inculpaţii vor depune o cauţiune în valoare de 500.000 lei (stabilită faţă de cei doi oameni de afaceri şi avocatului din cadrul Baroului Bucureşti) respectiv 150.000 lei (cu privire la cel de-al patrulea inculpat), care vor fi consemnate pe numele lor, la dispoziţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie, sau prin constituirea unor garanţii reale, mobiliare ori imobiliare, în limita aceloraşi sume de bani, în favoarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie”, mai arăta DNA. Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea a declarat, luni, când s-a prezentat la Poliţie conform obligaţiilor stabilite prin măsura controlului judiciar, că are încredere totală în justiţie. El a precizat că nu va oferi alte detalii până la finalizarea anchetei. „O să vă transmit un punct de vedere corect, coerent, după ce ne lămurim despre ce este vorba”, le-a spus el jurnaliştilor.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din bihor

-
-

00:07

Profesori premiați pentru activități inovatoare - „Școala altfel – Campionii”

Concursul „Școala altfel – Campionii”, organizat de Asociația TopFormalis din Oradea și partenerii săi, a adunat 40 de proiecte extracurriculare, recompensând profesorii pentru creativitate și implicare în educația non-formală. Asociația pentru Educație și Formare „TopFormalis” din Oradea și partenerii săi, inclusiv Inspectoratele Școlare Județene din Bihor, Bistrița-Năsăud și Sălaj, precum și mai multe unități de învățământ din țară, au organizat joi, 26 iunie 2025, la Școala Gimnazială nr. 11 Oradea
Image Description

00:04

Acces gratuit la chirurgie robotică pentru copii și tineri de până la 30 de ani - Program caritabil la Spital

Spitalele Medicover din Oradea și Cluj demarează programul național de chirurgie robotică gratuită pentru copii și pacienți tineri, cu vârsta de până la 30 de ani. Programul caritabil este valabil până la finalul lunii septembrie și este dedicat copiilor și tinerilor pacienți din toată țara care au indicație de chirurgie robotică din specialitățile medicale: chirurgie generală, urologie, ginecologie și chirurgie pediatrică. Spitalele Medicover Pelican Oradea și Spitalul Medicover Cluj au
Image Description

00:02

Eveniment atletic de amploare în Munții Vlădeasa - Sportivi din cinci țări vor alerga la Stâna de Vale

Peste 250 de atleți veterani se vor afla sâmbătă, 5 iulie, la startul întrecerii organizate de către Marcel Laza, conducătorul Clubului Sportiv Atletic Beiuș, în parteneriat cu Primăria Budureasa. Cu acest prilej se vor desfășura două evenimente, Cupa Europeană Master și Campionatul Național de alergare montană Master. Stațiunea montană Stâna de Vale devine un punct tot mai central în ceea ce privește alergările montane ce se desfășoară în țara noastră.
Image Description

23:49

Școală de vară dedicată profesorilor de limba română din Găgăuzia - Premieră la Universitatea din Oradea

Universitatea din Oradea organizează, în premieră, o școală de vară pentru cadrele didactice, profesori de limba română, din regiunea „separatistă” Găgăuzia a Republicii Moldova. Cursurile se desfășoară în perioada 30 iunie – 4 iulie, fiind organizate de Departamentul de Limba și Literatura Română al Facultății de Litere, Facultatea de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării, Școala Doctorală de Istorie și Centrul de Studii Interdisciplinare „Silviu Dragomir". Coordonatorii proiectului
Image Description

23:47

Creșterea fiscalității va duce la restrângerea activității economice, la diminuarea veniturilor publice și la creșterea șomajului

Majorarea TVA va conduce la creșterea prețurilor produselor și serviciilor, generând o scădere a consumului și implicit o diminuare a sumelor colectate din această taxă, în timp ce măsurile preconizate de creștere a fiscalității vor determina o restrângere a activității economice, o diminuare a veniturilor publice și creșterea șomajului, atrage atenția IMM România, într-un comunicat de presă transmis redacției. Potrivit organizației, raportat la măsurile preconizate a fi luate pentru creșterea
Image Description

Recente din Romania

-
-

19:58

- Gorj - Un bărbat infestat cu West Nile a ieșit din comă după 60 de zile

Un bărbat de 57 de ani a fost salvat de medicii din Timișoara, după ce a intrat în comă din cauza unei înțepături de țânțar, care i-a provocat o formă severă de encefalită West Nile.
Image Description

19:54

- Nationale - Anastasiu anunță când va prezenta Guvernul pachetul fiscal: Va fi o „ordonanță-trenuleț”. Suntem cu spatele la zid

Guvernul va finaliza mâine pachetul fiscal, în care vor fi incluse toate măsurile de reducere a cheltuieilor și creștere a unor taxe, inclusiv TVA, a spus la Digi24 vicepremierul Dragoș Anastasiu. El a adăugat că va fi vorba de o „ordonanță-trenuleț” şi că va fi o decizie a coaliţiei dacă va fi adoptat prin asumare. „Mâine sau poimâine probabil vor fi terminate negocierile cu investitorii, cu finanţatorii noştri şi atunci
Image Description

19:52

- Alba - Studiu de fezabilitate pentru o uzină de prelucrare a cuprului, în Apuseni. Cupru Min Abrud a lansat procedura de achiziție

Cupru Min Abrud a lansat o licitație pentru studiul de fezabilitate necesar construcției unei uzine metalurgice în zona Munților Apuseni. Compania a anunțat organizarea unei proceduri de cerere de ofertă. O asemenea uzină nu mai există în România, în prezent, astfel că țara noastră exportă cuprul ca materie primă, neprelucrat. Directorul companiei, Mircea Goia, a declarat pentru Alba24 că studiul de fezabiliate va oferi o serie de elemente importante pentru
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
bihor WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Cristina Preda

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul bihor
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete