Nicusor Dan promite un reprezentant activ pentru diaspora
Update cu 2 săptămâni în urmă
Timp de citire: 3 minute
Articol scris de: Andrei Miroslavescu

Nicusor Dan promite un reprezentant activ pentru diaspora
Președintele ales, Nicușor Dan, a afirmat joi seara că la Cotroceni va exista "un reprezentant activ" în relația cu diaspora. Acesta a fost întrebat dacă ia în considerare înființarea unui Minister pentru Diaspora. Potrivit digi24.ro, el a subliniat importanța votului românilor din străinătate, spunând că aceștia "sunt conectați la lucrurile care se întâmplă în România, indiferent cu cine au votat".
Nicușor Dan a explicat că în prezent există un departament dedicat românilor din afara granițelor. "Teoretic, a existat la Cotroceni un reprezentant al președintelui pentru diasporă. În ceea ce mă privește, voi asigura un reprezentant activ al președintelui în relația cu diaspora. Am promis și o să facem", a afirmat el.
Un alt aspect pe care l-a menționat a fost dificultatea întâmpinată de cei care doresc să deschidă o afacere în România. "Există niște piedici sistematice pe care le întâmpină oricine vrea să dezvolte o afacere, fie că este român din diaspora sau străin, și ar trebui să ne uităm la aceste lucruri pentru a găsi soluții", a adăugat președintele ales.
El a încurajat și inițiativele de a conecta afaceri care provin din România cu antreprenorii români din diaspora, explicând că astfel cunoștințele despre mediul de afaceri din România ar putea crește, stimulând astfel oamenii să vină în țară.
Referitor la votul românilor din Italia, președintele Nicușor Dan a subliniat că este esențial, deoarece dovedește că aceștia rămân conectați la realitățile din România. "Respectăm votul și încercăm ca în acțiunile pe care le va întreprinde statul român, ei să fie din ce în ce mai prezenți", a menționat el.