Un bărbat din Satu Mare a fost prins după ce a acostat o fată de 10 ani
Update cu 1 an în urmă
Timp de citire: 2 minute
Articol scris de: Andrei Miroslavescu

Un bărbat din Satu Mare a fost prins după ce a acostat o fată de 10 ani
Un bărbat de 41 de ani din Satu Mare a fost internat la Psihiatrie după ce a acostat o fată de 10 ani pe stradă. Incidentul s-a petrecut pe strada Martirilor Deportați din municipiu.
Copila a povestit că bărbatul a încercat să o convingă să îl însoțească, inclusiv prin forță. Fata a refuzat și a cerut ajutor trecătorilor.
Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare a informat că polițiștii au fost sesizați joi la prânz de un bărbat de 42 de ani. Polițiștii au identificat bărbatul reclamat pe o altă stradă din municipiu.
"În baza semnalmentelor oferite de apelant, polițiștii de ordine publică au identificat la scurt timp persoana reclamată, stabilind că aceasta are 41 de ani și este din Satu Mare. Bărbatul a fost preluat de un echipaj de ambulanță, fiind ulterior internat la Secția de Psihiatrie a Spitalului Județean Satu Mare", a declarat IPJ.
Fata a fost audiată de polițiști în prezența mamei sale. Ea a relatat că bărbatul a încercat să o convingă folosind forța să-l însoțească, însă a cerut ajutor trecătorilor și a scăpat.