Zeci de angajaţi ai penitenciarului pentru femei de la Târgşorul Nou, trimişi în faţa comisiei de disciplină în urma unui control
Inapoi

Zeci de angajaţi ai penitenciarului pentru femei de la Târgşorul Nou, trimişi în faţa comisiei de disciplină în urma unui control

Postat cu 3 ore în urmă

Update cu 3 ore în urmă

Timp de citire: 8 minute

Articol scris de: Elena Dumitrescu

Image Description
Nationale
Peste 20 de angajaţi ai Penitenciarului de Femei Ploieşti - Târgşorul Nou au fost trimişi în faţa comisiei de disciplină în urma unui control făcut de Inspecţia Penitenciară în luna aprilie a acestui an. Sindicatul Equitas, care reprezintă interesele salariaţilor din această unitate de detenţie, susţine că măsura e luată pentru a acoperi un „management defectuos” şi reclamă că asupra unor angajaţi au avut loc presiuni, din partea unor persoane care ocupau funcţii de director economic, presiuni legate de unele investiţii din penitenciar. „Sindicatul EQUITAS din cadrul Penitenciarului de Femei Ploieşti - Târgşorul Nou îşi exprimă public îngrijorarea faţă de modul în care a fost organizat şi desfăşurat controlul efectuat de Inspecţia Penitenciară, în perioada 7-11 aprilie 2025, sub mandatul fostului director general al ANP, Dan Halchin. Controlul, care ar fi trebuit să clarifice disfuncţionalităţile existente şi să contribuie la îmbunătăţirea activităţii instituţiei, a lăsat în urmă mai multe semne de întrebare decât răspunsuri, conturând imaginea unui exerciţiu formal, lipsit de obiectivitate şi transparenţă”, transmite, într-un comunicat remis luni News.ro, sindicatul din penitenciarul de la Târgşorul Nou. Sindicaliştii susţin că nu le-au fost aduse la cunoştinţă atribuţiile specifice ale fiecărui membru al echipei de inspecţie, nu li s-a spus dacă au fost respectate toate procedurile prevăzute în cazul unui astfel de control şi nici nu li s-a explicat de ce numele unui comisar care a participat doar două zile la verificări apare în raportul final încheiat în urma controlului. Sindicatul Equitas susţine că, potrivit informaţiilor pe care deţine, după verificarea din luna aprilie „au fost generate peste 20 de sesizări către Comisia de Disciplină privind angajaţi ai unităţii; a fost sesizată Comisia de Disciplină şi în cazul directorului adjunct pază; au fost înaintate notificări către Curtea de Conturi şi Parchet în legătură cu un contract de reparaţii”. Sindicaliştii susţin însă că numărul mare de angajaţi ai penitenciarului trimişi în faţa Comisiei de Disciplină pentru diverse abateri nu se justifică şi are rolul de a acoperi un„ management defectuos” în penitenciarul de la Târgşorul Nou. „În lipsa unor concluzii clare şi asumate, ne întrebăm dacă nu cumva asistăm la o campanie de imagine menită să acopere deficienţe de management, în loc să ofere soluţii reale şi echitabile”, se arată în comunicatul sindicatului Liderul de sindicat, Adrian Grigoroiu, a declarat luni pentru News.ro că are convingerea că se va dovedi că cei mai mulţi dintre colegii săi trimişi în faţa Comisiei de disciplină nu se fac vinovaţi de abaterile de care sunt acuzaţi. Sindicatul susţine, în schimb, că unii dintre angajaţii penitenciarului au fost supuşi unor presiuni şi chiar „hărţuirii” şi că aceştia au depus oficial notificări cu privire la faptul că li s-a cerut s mintă şi să acopere nereguli. Potrivit lui Grigoroiu, un fost director economic delegat pe funcţie a ameninţat un agent de penitenciar, pe motiv că agentul a refuzat reducerea cantităţii de hrană destinată deţinutelor. Agentul care lucra la magazie, a cerut directorului economic, dispoziţie scrisă, însă acesta nu i-a dat, în cele din urmă situaţia rămânând neschimbată cu privire la raţia pentru deţinute. Liderul de sindicat susţine că un alt agent a fost supus unor presiuni pentru a face declaraţii false în legătură cu un contract de reparaţii, chiar în timpul desfăşurării controlului. Concret, angajatului i s-ar fi cerit să declare că o lucrare de renovare la un pavilion s-a terminat în luna decembrie a anului trecut, când, în realitate, lucrările au fost gata trei luni mai târziu, în martie anul acesta. „Intimidarea personalului este inacceptabilă şi subminează stabilitatea întregului sistem. (...) Nu pot să cred şi este inadmisibil ca actualul director al Penitenciarului, comisar-şef Toma Lucian, să declare că nu avea cunoştinţă despre lucrările de reparaţii desfăşurate între ianuarie şi martie 2025, lucrări desfăşurate într-o zonă vizibilă şi intens circulată. În acest context, ne întrebăm dacă mai pot angajaţii să aibă încredere în factorii de decizie care îşi neagă responsabilitatea în mod repetat”, transmite sindicatul cu privire la acest subiect”, se arată în comunicatul semnat de liderul de sindicat. În document se mai arată că, potrivit datelor interne existente în penitenciar, în anul 2024 au fost raportate peste 850 de incidente, de patru ori mai multe faţă de anul 2022, când conducerea unităţii de detenţie a fost sancţionată pentru doar 200 de evenimente între deţinute, incidente precum agresiuni, distrugeri, autovătămări şi ameninţări la adresa personalului.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din bihor

-
-

00:17

Pentru a doua oară consecutiv - Campionii naționali master la alergare montană, stabiliți la Stâna de Vale

Circa 250 de atleți veterani și-au dat întâlnire sâmbătă, 5 iulie, la Stâna de Vale, pentru a lua startul în cele două competiții organizate acolo de Federația Română de Atletism, European Masters Athletics, Asociația Clubul Sportiv Atletic Beiuș, Primăria și Consiliul Local Budureasa. Este vorba despre Cupa Europeană Master și Campionatul Național de Alergare Montană Master. Pentru a doua oară consecutiv, cea mai importantă întrecere națională de alergare montană s-a
Image Description

00:04

„Tu, dar mai bun”, prima ediție - Tabără pentru tineri

Asociația RiseTeen Academy a organizat la Oradea, în perioada 1–6 iulie, prima ediție a taberei educaționale „Tu, dar mai bun”, un proiect unic dedicat dezvoltării personale și profesionale a adolescenților. Un eveniment educațional și cultural deopotrivă, tabăra a reunit 20 de elevi talentați din șase județe ale țării - Alba, Sibiu, Oradea, Iași, Suceava, Râmnicu-Vâlcea și din municipiul București, care au participat la o serie de sesiuni și ateliere interdisciplinare.
Image Description

00:02

CAO continuă să își construiască lotul - Opt jucători anunțați pentru viitorul sezon

Vicecampioana Bihorului la fotbal se află într-un proces de construcție a lotului de jucători cu care va ataca viitorul sezon competițional. În acest sens alb-verzii au anunțat prelungirea înțelegerilor contractuale cu 8 jucători care au activat la echipă în sezonul trecut. Profesorul Lucian Stance, noul antrenor al orădenilor, împreună cu echipa de conducere administrativă a clubului, au decis că este oportun să continue colaborarea cu 8 dintre cei mai importanți
Image Description

23:54

Festivalul Medieval Oradea - Trei zile de poveste

Sute de cavaleri, luptători și domnițe din Polonia, Cehia, Croația, Ungaria, Serbia, Belgia și România au readus la viață atmosfera Evului Mediu prin tabere, ateliere de meșteșuguri și demonstrații de luptă, în cadrul unei noi ediții a Festivalului Medieval. Timp de trei zile, Cetatea Oradea a fost locul unei călătorii fascinante în lumea cavalerilor, a turnirurilor și a tradițiilor medievale. Festivalul Medieval Oradea, unul dintre cele mai mari festivaluri medievale
Image Description

23:46

Conferinţă inedită la Oradea - Viața trăită în tradiție a oamenilor de la sat

Uniunea Județeană a Pensionarilor Bihor a organizat, în urmă cu câteva zile, o conferință dedicată tradiţionalei zile a Sânzienelor. Invitatul special al evenimentului, domnul cercetător şi muzeograf dr. Vasile Todincă a onorat cu prezența desfășurarea evenimentelor, pentru a susține tematica stabilită a conferinței. Domnia sa a vorbit cu o deosebită dăruire despre Sfântul Ioan Botezătorul, transmițând participanților elementele definitorii ale vieții sfântului, momente care au fost înscrise în Biblie, pentru
Image Description

Recente din Romania

-
-

21:09

- Braila - FRH a alcătuit un nou țintar în Liga Florilor

* HC Dunărea va juca pe teren propriu în primele două etape cu SCM Râmnicu Vâlcea și cu Rapid București * în runda a 3-a, formația brăileană merge la CSM București * HC Dunărea pune în vânzare abonamentele pentru sezonul competițional 2025-2026 Astăzi, 7 iulie, s-a alcătuit un nou țintar în Liga Florilor, după ce în urmă cu câteva zile două dintre echipele care au promovat, CSJ Prahova și Știința
Image Description

21:09

- Externe - Michael Dougles vorbește despre sfârșitul carierei. „Nu am intenția să mă întorc”, spune actorul în vârstă de 80 de ani

Actorul american Michael Douglas, câștigător a două premii Oscar, care a jucat în filme clasice precum „Wall Street” și „Atracție fatală”, spune că nu are intenția să mai joace, cu excepția cazului în care „apare ceva special”. „Nu am mai lucrat din 2022 în mod intenționat, pentru că mi-am dat seama că trebuie să mă opresc”, a declarat actorul în vârstă de 80 de ani reporterilor duminică, la Festivalul Internațional
Image Description

21:08

- Nationale - Video Angajații STB, nemulțumiți de măsurile de austeritate și lipsurile din transportul public. Sindicaliștii iau în considerare greva

Sindicatul Societății de Transport București (STB) este nemulțumit de măsurile fiscale decise de Guvern. Există discuții despre proteste și chiar despre o grevă. Din cauza condițiilor de lucru precare, a lipsei pieselor de schimb și a măsurilor de austeritate adoptate de Guvern, mulți șoferi și vatmani sunt de acord cu greva și așteaptă semnalul sindicatelor care-i reprezintă, arată un reportaj Digi24. În condițiile codului roșu de caniculă din București, mai
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
bihor WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Cristina Preda

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul bihor
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete