Fratele Marin, cunoscut drept „copilul lui Dumnezeu”, a rămas în amintirea comunității brăilene ca un model de suferință răbdătoare și rugăciune neîncetată. Născut în 1929, el a înfruntat cu credință o boală invalidantă, devenind un sprijin spiritual pentru mulți oameni. Potrivit unor mărturii, viața și rugăciunile sale au dat naștere unor minuni care au întărit credința celor din jur.
👉 Viața și suferința fratelui Marin
Fratele Marin s-a născut la 5 decembrie 1929, într-un cartier ce aparținea atunci de comuna Brăila. Din copilărie a avut o viață obișnuită, însă la vârsta de 13 ani a fost diagnosticat cu spondilită anchilozantă, boală care i-a afectat întreaga mobilitate până la starea de neputință completă. „Era asemenea paraliticului din Evanghelie”, amintesc cei care l-au cunoscut. În ciuda suferinței, Dumnezeu i-a dăruit un dar minunat: putea să-și miște ușor capul și mâna dreaptă, cu care se închina continuu.
Îngrijit cu grijă de familie, în special de mama sa, a primit apoi sprijinul sorei Zamfira, care a înțeles chemarea divină de a se dedica lui în mijlocul orașului. Astfel, fratele Marin a fost un exemplu de răbdare și credință profundă, fiind cunoscut încă din anii ’60-’70 ca un om al rugăciunii necontenite, care atrăgea pelerini din toate colțurile țării, după cum relatează martori oculari.
👉 Rugăciuni, minuni și sprijin pentru comunitate
Fratele Marin era un adevărat focar duhovnicesc într-o vreme în care orașul părea tot mai secătuit spiritual. În chilia sa de pe strada Piața Poporului, era un mijlocitor constant pentru cei bolnavi și întristați, iar credincioșii și preoții îi respectau viața de nevoință și puritate sufletească. Mărturii remarcă răbdarea sa exemplară, fiind pentru mulți un adevărat „viteaz cu brațele întinse pe cruce”.
În timpul unor perioade dificile, cum a fost o secetă în anii ’90 sau amenințarea cu inundații pe Dunăre, rugăciunile sale au fost considerate răspunsuri divine pentru comunitate. Oamenii îl respectau și îl iubeau foarte mult, iar harul său aducea alinare celor suferinzi, chiar dacă el însuși refuza să fie subiectul vreunei vindecări miraculoase.
👉 Urmările suferinței și moartea fratelui Marin
Fratele Marin a fost și ținta unor persecuții din partea autorităților comuniste, care au încercat să-l izoleze și să-l utilizeze în experimente. Sora Zamfira a fost închisă, acceptând suferința pentru a-l proteja. În ciuda acestor încercări, cei doi s-au întors la casa lor, continuând să trăiască ca doi monahi în mijlocul orașului.
În 1987, Marin și-a cunoscut apropierea sfârșitului și a părăsit această lume în 27 decembrie 1990, lăsând în urma sa o amintire vie și profundă în rândul celor care l-au cunoscut. La înmormântarea sa a venit o mulțime de oameni din întreaga țară, care au simțit în prezența lui un izvor de liniște și mângâiere. O adevărată evlavie și recunoștință s-au manifestat față de acest om al lui Dumnezeu, a cărui dragoste și rugăciune au rămas o comoară spirituală pentru Brăila.
