Aflat în drum spre casă, Claudiu Conea, pompier cu aproape 20 de ani de experiență, a intervenit pentru salvarea victimelor unui accident rutier petrecut la Cauaceu, printre care se afla și un copil. În câteva secunde a securizat zona, a acordat primul ajutor și a rămas alături de răniți până la sosirea echipajelor. Vineri după-amiază, în zona localității Cauaceu, pe DN 19E, între Biharia și Marghita, plt. adj. Conea Claudiu, pompier cu aproape 20 de ani de experiență, atât pe stingere cât și ca paramedic SMURD, în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor, a intervenit pentru ajutorarea victimelor unui accident rutier în care au fost implicate patru persoane, printre care și un copil. Claudiu, care se afla într-unul dintre autoturismele blocate în coloană, s-a deplasat rapid spre locul producerii evenimentului pentru a ajuta eventualele victime. Ajuns în câteva secunde la fața locului, Claudiu a deconectat rapid bornele bateriei unui autoturism pentru a preveni riscul de incendiu, a evaluat starea tuturor persoanelor implicate și a acordat primul ajutor unui bărbat rănit, pe care l-a găsit așezat pe carosabil, lângă mașină, liniștindu-l totodată și împiedicându-l să se miște pentru a nu-și agrava starea. După sosirea colegilor săi din cadrul Gărzii de Pompieri Sălard, plt. adj. Conea Claudiu a continuat să se implice în intervenție, asistând, alături de camarazi, bărbatul rănit și pe fiul acestuia, care suferise răni la nivelul unei mâini. Misiunea sa s-a încheiat odată cu preluarea victimelor de către echipajele medicale și transportul acestora la spital. Plt. adj. Conea Claudiu este pompier de aproape două decenii în cadrul ISU Bihor și, de-a lungul carierei, a participat la mii de misiuni de salvare de vieți și bunuri. În timpul liber a intervenit la numeroase accidente și evenimente în care viața sau sănătatea semenilor erau în pericol. Folosindu-se de cunoștințele și competențele profesionale, pompierul fără uniformă a sărit în ajutorul persoanelor rănite și le-a acordat îngrijiri până la sosirea echipajelor medicale sau paramedicale.
În primele șapte luni ale anului 2025, încasările din taxe și impozite la bugetul local au crescut cu peste 28 milioane lei față de aceeași perioadă a anului trecut. Potrivit evidențelor fiscale ale Direcției Economice din cadrul Primăriei Oradea, în perioada 1 ianuarie - 31 iulie 2025 și-au achitat taxele și impozitele locale 118.257 persoane fizice și 11.719 persoane juridice. Valoarea totală a sumelor încasate este de 221.837.728 lei.
.
Pompierii bihoreni au intervenit, în dimineața zilei de joi, 7 august, în localitatea Josani, comuna Măgești, pentru salvarea unui căprior. În urma apelului care sesiza că animalul se afla în pericol, primit în dispeceratul ISU Bihor în jurul orei 09.50, la locul indicat de apelant s-a deplasat de urgență, un echipaj din cadrul Stației de Pompieri Aleșd. În momentul sosirii salvatorilor la fața locului, acesta se afla în apă, în
.
Inspectoratul Teritorial de Muncă Bihor organizează joi, 7 august, cu începere de la ora 10.00, la sediul din Oradea, str. Calea Armatei Române, nr. 1 B, în sala de sedință A, mansardă, întâlnirea cu angajatorii în domeniul relațiilor de muncă. Acțiunea urmăreşte informarea angajatorilor, a reprezentanţilor acestora și a altor persoane interesate privind noul program electronic - Registrul general de a evidență a salariaților – Reges Online, în conformitate cu
.
Uniunea Pensionarilor Bihor, prin proiectul „Cetățeni activi la puterea a treia”, a sărbătorit Ziua Mondială a Bunicilor. Organizatorii evenimentului au scos în evidență importanța sărbătoririi Zilei Bunicilor prin mai multe activități derulate în locuri diferite. Conferința dedicată evenimentului a început printr-o binecuvântare a participanților de către președinta Forumului Ecumenic al Femeilor Creștine din România – pastor Ardai Erika. În continuare, deschiderea proiectului a oferit cuvinte de apreciere și prețuire a
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.