Cu o delegaţie de sportivi foarte bine pregătiţi, Clubul Sportiv "Crişul" Oradea a obţinut 8 medalii (4 aferente locului 1, 3 pentru locul 2 şi 1 pentru locul 3) la Campionatul Naţional de tir cu arcul pentru juniori şi seniori de la Aninoasa. Peste 50% dintre participanţii la acest campionat au fost asiguraţi de doar cinci cluburi din ţară: SCM Deva, CSA Steaua Bucureşti, CSO Aninoasa, C.S. Menumorut Biharia şi C.S. Crişul Oradea. Orădenii au aliniat la start 8 sportivi, reuşind să câştige două titluri de campion naţional şi opt medalii, după ce majoritatea lor s-au instalat confortabil pe primele poziţii în calificări. Astfel, la senioare compound Haragos Bernadett a obţinut medalia de aur, titlul şi tricoul de campioană naţională (urmată de Mădălina Hanea – Carpathian Archery Sibiu şi de Ada Luncan – C.S. Crişul Oradea). De altfel, Ada Luncan a avut un parcurs excepţional, ajungând pe podium cu toate că avea un cartonaş roşu (a tras o săgeată după semnalul sonor care anunţă încetarea tragerii). Un alt titlu şi tricou de campion a fost câştigat de Alexandra Oanea la junioare compound, urmată de Mara Mihociu (C.S. Crişul Oradea) şi de Ariana Marcu (CSS Unirea Iaşi). Două medalii de aur - la echipe U21 (Mara Mihociu, Alexandra Oanea şi Cezara Batyin) şi la echipe mixte U21 (Mara Mihociu şi Sergiu Pallag) au completat palmaresul „de aur” al clubului. Rezultatele constant bune se datorează şi susţinerii Rivolto Cons, Golde Oradea, Agroind Cauaceu şi Turism Felix. O medalie de argint extrem de disputată a câştigat Sergiu Pallag la juniori compound, aflat într-o formă deosebită, după meciuri la limită cu ceilalţi adversari, inclusiv două shoot-off (dacă rezultatul este egal, se trage cîte o săgeată până cînd unul dintre concurenţi reuşeşte cel mai bun rezultat) în finală ! O altă medalie de argint la echipe mixte U21 a ajuns în posesia echipei formată din Mara Mihociu şi Sergiu Pallag. La master, Horia Şerban s-a clasat pe locul 4.
Clubul Sportiv Municipal Oradea informează că echipa de baschet masculin va avea prima șednință de pregătire în vedere participării la noul sezon competițional în data de 18 eugust. Până atunci, gruparea bihoreană urmează să definitiveze detaliile unui ultim transfer. Cu un lot de jucători construit cu scopul de a face performanță, CSM Oradea aduce la cunoștința fanilor că echipa de baschet se va reuni, în vederea pregătirii viitorului sezon competițional,
.
Echipele de fotbal din Liga a IV-a îşi vor afla astăzi programul competiţional din ediţia 2025-2026. În premieră la nivelul judeţului nostru, tragerea la sorţi a ţintarului va fi transmisă în direct pe pagina de facebook a Asociaţiei Judeţene de Fotbal (AJF) Bihor, cu începere de la ora 14.00.
.
Dincolo de o clasare cât mai bună în campionat, FC Bihor îşi propune şi o calificare în grupele Cupei României. Pentru a ajunge acolo trebuie să treacă două hopuri, iar primul este meciul de mâine de pe terenul echipei de Liga a III-a, Viitorul Cluj. Partida va începe la ora 17.30. Ţinând cont că întâlneşte un adversar mai slab cotat şi că vineri are meci de campionat cu CSC Dumbrăviţa,
.
În cadrul reuniunii atletice de la Biaystok (Polonia), atletul orădean Mihai Dringo a reușit un nou record național, de această dată într-o probă neclasică. Bihorenanul s-a impus în proba de 300 metri plat cu timpul de 32.31 secunde.
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.