FC Bihor nu își uită trecutul - Întâlnire de suflet cu „seniorii" clubului
Inapoi

FC Bihor nu își uită trecutul - Întâlnire de suflet cu „seniorii" clubului

Postat pe 31 Jul 2025

Update cu 1 zi în urmă

Timp de citire: 8 minute

Articol scris de: Simona Stan

Image Description
Sport
Cu trei zile înainte de startul unui nou sezon competiţional, conducerea clubului FC Bihor a organizat miercuri seara, la Ştrandul Dinamo din Oradea, o întâlnire de suflet cu „seniorii” clubului, cei care au scris istorie în tricoul lui FC Bihor Oradea. Semnificația evenimentului a fost dată de importanța pe care foștii jucători au avut-o în istoria clubului și prezența lor alături de echipă și club în continuare. Au fost prezenţi mai mulți foști jucători, printre care și Attila Kun, președintele de onoare al clubului, Vova Tămaș, „unicul căpitan”, Ovidiu Lazăr şi Zeno Bundea. La întâlnire, alături de preşedintele clubului, George Tătar, şi directorul sportiv, Claudiu Keşeru, a participat şi antrenorul principal Erik Lincar, împreună cu secundul Mădălin Popa. Bucuria întâlnirii şi a revederii între aceşti foşti jucători exponenţiali ai clubului FC Bihor Oradea s-a putut vedea şi pe chipurile lor. „Am o senzaţie de plăcere, de bucurie, pentru că mereu ne-am bucurat să ne vedem unii cu alţii. Nu ar fi rău să avem cât mai multe astfel de întâlniri. Mă bucur că i-am văzut pe foarte mulţi dintre foştii mei colegi”, a declarat fostul atacant Ovidiu Lazăr. Au fost prezenţi jucători din mai multe generaţii, care au rămas cu sufletul alături de clubul de fotbal fanion al judeţului Bihor şi care îşi doresc în continuare performanţă la Oradea. „Pe mulţi nu i-am mai recunoscut, că am îmbătrânit. Invitaţia m-a surprins, dar şi m-a bucurat foarte mult, pentru că am avut ocazia să mă văd cu unii dintre colegii mei, dar să îi văd şi pe cei din generaţiile mai tinere pe care, bineînţeles, îi mai ştiu. Ne amintim cu ocazia asta de momentele plăcute din trecut, dar acum trecutul este trecut şi ne concentrăm pe prezent. Sunt cu sufletul alături de acestă echipă şi m-am bucurat că a făcut anumiţi paşi pozitivi în direcţia bună, dar să nu fim mulţumiţi cu atât”, a declarat şi marele jucător al clubului Attila Kun, cel care a înscris 98 de goluri pentru FC Bihor în campionat şi care în prezent este preşedintele de onoare al roș-albaștrilor. „O normalitate, până la urmă” Toţi cei prezenţi au semnat pe tricoul actual al FC Bihor, dar şi-au oferit autografele şi pe o minge, pentru a marca aşa cum se cuvine această întâlnire. „E un lucru bun şi care trebuie să se întâmple, un lucru care e o normalitate, până la urmă. Este ce trebuie să fie şi cred că lucrurile merg pe un drum bun, aici mă refer la ce înseamnă fotbalul bihorean şi, automat, ce înseamnă şi poziţia mea de preşedinte AJF, implicarea mea, implicarea clubului FC Bihor, clubul fanion al judeţului. Aici cred că lucrurile funcţionează şi cred că merg pe un făgaş normal”, a precizat şi Zeno Bundea, președintele Asociație Județene de Fotbal Bihor. La această întâlnire a fost prezentă o familie alcătuită din trei generaţii, familia Dianu, în frunte cu cel care a fost desemnat la începutul anilor 80 cel mai bun fundaş dreapta din România, Vergil Dianu. Alături de el a fost prezent şi fiul său Ciprian Dianu, care a venit cu copii săi. „După atâţia ani, mă simt destul de bine. E bucuria de a mă vedea cu colegi, cu foşti colegi, cu jucători care au făcut ceva pentru FC Bihor. Mă bucură şi îmi face plăcere să stau de vorbă cu ei. Cu foarte mulţi m-am mai întâlnit, dar am avut plăcerea să mă întâlnesc acum cu mulţi pe care chiar nu i-am văzut de foarte mulţi ani, iar întâlnirea a fost plăcută”, a afirmat Vergil Dianu, cel care îşi doreşte cu ardoare să vadă echipa din nou în prima ligă. Card de acces la toate meciurile de acasă Printre amintirile pe care le-au depănat, cei prezenţi au realizat şi o poză de grup, iar la plecare au primit de la conducerea clubului un pachet ce a conţinut şi un card de acces la toate jocurile de acasă ale echipei FC Bihor din acest sezon. Nu au lipsit de la întâlnire: Attila Kun, Vladimir Tămaş, Sorin Cigan, Dănuţ Baba, Sorin Pop, Cosmin Brândaş, Zeno Bundea, Florin Lazăr, Sebastian Sfârlea, Ovidiu Lazăr, Gheorghe Dumitrescu, Călin Bălaj, Sorin Costea, Petre Cîmpan, Adrian Todea, Lucian Ulici, Janos Bojtor, Vergil Dianu, Ciprian Dianu, Alexandru Kiss şi Claudiu Mutu.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Sport
Sport

Lotus Băile Felix – Crișul Sântandrei 2-1 - Rezultat surprinzător în Cupa României

Turul I al Cupei României la fotbal a adus față în față cele două echipe bihorene care activează la nivelul Ligii a III-a. La capătul unui meci controlat de către formația din Sântandrei, Lotus a produs surpriza învingând 2-1 (0-1), pe final, deși a avut în teren numai puțin de 7 de juniori. Bugetele pe care echipele de fotbal comunale le au la dispoziție nu le permit multora să activeze .

Sport

Fost antrenor la Academia Steaua Roșie Belgrad, la CSM Oradea - Un sârb se alătură proiectului roș-albastru

Seriozitatea proiectului baschetbalistic de la CSM Oradea oferă o nouă dovadă prin cooptarea în corpul tehnic de antrenori al unui sârb care, în perioada 2022 – 2024, a activat ca antrenor la echipa U19 de la Steaua Roșie Belgrad. Acesta este Branko Jorovic și va fi antrenor principal la echipele U16 și U18, respectiv antrenor asistent la echipa de Liga 1 a roș-albaștrilor. .

Sport

„Cel mai titrat transfer al verii” - Jucător de la FC U Craiova la Bihorul Beiuș!

Nou-promovată în Liga a III-a, echipa de fotbal CS Bihorul Beiuș își dorește să aibă evoluții onorabile în acest eșalon, iar pentru asta și-a întărit lotul de jucători. Ultimul transfer, cel mai important din această vară după cum afirmă aceștia, este Alexandru Blidar, fotbalist care vine de la formația olteană patronată de către controversatul Adrian Mititelu. .

Sport

Erik Lincar despre meciul cu CSC Șelimbăr - „Nimeni nu pleacă de la început ca învingător"

Din acest weekend încep meciurile oficiale pentru băieţii de la FC Bihor care, sâmbătă, de la ora 11:00, vor susţine, pe teren propriu, duelul din prima etapă a ediţiei 2025-2026 a campionatului Ligii a II-a la fotbal, în compania formaţiei sibiene CSC Şelimbăr. Partida cu cei din Şelimbăr, dar şi noua ediţie de campionat, au fost prefaţate joi în cadrul unei conferinţe de presă care a avut loc la Stadionul .

Pagina de facebook

-
-

Recente din bihor

-
-

15:30

Give Peace a Chance – Hiroshima 80 - Concert rock comemorativ

Cea de-a XXXI-a ediție a concertului „Give Peace a Chance”, eveniment dedicat comemorării a 80 de ani de la bomba atomică de la Hiroshima, va avea loc miercuri, 6 august, de la ora 19.00, în Amfiteatrul Muzeului Țării Crișurilor. Devenit tradiție în peisajul cultural orădean, concertul, organizat de Fundația Rock Filarmonica Oradea, în colaborare cu Muzeul Țării Crișurilor, aduce în prim-plan mesajul păcii și al solidarității prin intermediul muzicii. Artiști
Image Description

00:17

Pe strada Piatra Craiului din Oradea - Două bombe descoperite în două zile

Specialiștii pirotehnicieni ai ISU Crișana au fost mobilizați miercuri, 30 iulie, pe strada Piatra Craiului din Oradea, unde au desfășurat o misiune de asanare a teritoriului de muniția rămasă neexplodată. O zi mai târziu, pompierii au participat la o nouă misiune de asanare a muniției rămase neexplodată, tot pe strada Piatra Craiului. Ajunși la locul indicat de apelantul numărului unic 112, pompierii militari au identificat miercuri, 30 iulie, o bombă
Image Description

00:16

Lotus Băile Felix – Crișul Sântandrei 2-1 - Rezultat surprinzător în Cupa României

Turul I al Cupei României la fotbal a adus față în față cele două echipe bihorene care activează la nivelul Ligii a III-a. La capătul unui meci controlat de către formația din Sântandrei, Lotus a produs surpriza învingând 2-1 (0-1), pe final, deși a avut în teren numai puțin de 7 de juniori. Bugetele pe care echipele de fotbal comunale le au la dispoziție nu le permit multora să activeze
Image Description

00:04

La ediția din iulie, zeci de persoane ajutate - „Oradea donează o pâine”

„Nu poți răsplăti bunătatea. Poți doar, la rându-ți, să fii bun cândva, undeva, pe parcursul vieții”, afirma Anne Morrow Lindbergh, scriitoare ameriană și pilot. Ediția cu numărul 32, din luna iulie, a proiectului „Oradea donează o pâine”, care s-a desfășurat în data de 23 iulie, a adunat 413 pâini și a ajutat 96 de persoane în timpul evenimentului. La final, au fost donate 439 de pâini, după cum urmează: 50
Image Description

00:03

Concursul Serviciilor Profesioniste pentru Situații de Urgență - Zi de foc pentru pompierii din nord-vestul țării

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor a organizat, în perioada 29-31 iulie, etapa a III-a zonală a Concursurilor Serviciilor Profesioniste pentru Situații de Urgență. Au participat loturile reprezentative ale inspectoratelor pentru situații de urgență din Arad, Bihor, Cluj, Maramureș, Satu Mare, Sălaj și Timiș. Ziua de 30 iulie a reunit trei dintre cele mai solicitante probe ale competiției, desfășurate în două locații din județul Bihor. Dimineața, începând
Image Description

Recente din Romania

-
-

08:16

- Vrancea - Adolescentă din Movilița dispărută de acasă. Autoritățile au declanșat căutările

Polițiștii din cadrul Secției 10 Poliție Rurală Panciu au fost sesizați de către o femeie din comuna Movilița cu privire la faptul că fiica sa, COLĂCEL DENISA MARIA, în vârstă de 14 ani, a plecat voluntar de la domiciliu, în data de 31.07.2025, în jurul orei 22:30 și nu a mai revenit. La momentul plecării, aceasta era îmbrăcată cu un maieu de culoare roșie, pantaloni scurți de culoare neagră și
Image Description

08:09

- Brasov - Trageri în Poligonul Predeal-Cheia, în luna august, în 2 etape

Primăria Râşnov anunţă că, în luna mai vor avea loc trageri în Poligonul Predeal-Cheia, din județul Brașov, iar cetățenii sunt sfătuiți să nu intre în zonele de siguranță. Exerciţiul militar în Poligonul Predeal-Cheia se va defăşura în două etape: Tragerile de instrucţie vor avea loc, zilnic, în intervalul orar 08:00 A.M. – 03:00 A.M. „În perioada 01.08.2025 – 13.08.2025 și 18.08.2025 – 29.08.2025, în Poligonul de tragere al armatei, Predeal
Image Description

08:03

- Externe - Găștile din cea mai periculoasă capitală din lume au devenit o armată. Cum au ajuns infractorii mai bine înarmați decât poliția

Haiti a devenit unul dintre cele mai violente locuri de pe planetă. Găștile de stradă au strâns un arsenal uriaș de arme importate ilegal din SUA și s-au transformat în adevărate miliții mult mai bine echipate de luptă decât poliția. O investigație Financial Times arată cum au ajuns aceste arme ce provin din state precum Florida, unde legile privind vânzarea armelor sunt foarte permisive, în mâinile infractorilor care acum controlează
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
bihor WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Maria Simionescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul bihor
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete