Pentru că nu mai făceau parte din planurile antrenorului Erik Lincar, jucătorii Fracois Yabre și David Sala s-au transferat tocmai în eșalonul al treilea, la satelitul prim-divizionarei CS U Craiova. Gruparea din Bănie a decis că e absolut necesar să aibă o echipă satelit la care să evolueze în special tinerii jucători pe care antrenorul Mirel Rădoi nu va conta la prima echipă. În acest sens s-a decis reînființarea echipei a doua care va activa la nivelul Ligii a III-a, în orașul Caracal, sub comanda lui Corneliu Papură, cel care a antrenat în trecut şi prima formaţie a clubului din Bănie şi care în sezonul precedent a cucerit, cu echipa de juniori mari, Cupa României de Tineret şi Supercupa României de Tineret, după o victorie cu 3-2 chiar în fieful campioanei, FCSB. Și pentru că ambițiile oltenilor sunt mari iar acestea sunt cu privire la promovarea satelitului în eșalonul al doilea, alb-albaștrii au transferat și câțiva jucători cu „greutate” care să poată fi utili în atingerea obiectivului. Printre transferurile efectuate se numără și doi foști jucători ai FC Bihor Oradea. Este vorba despre Fracois Yabre și David Sala.
CSM Oradea va disputa în Bulgaria turneul de calificare în grupele Ligii Campionilor după ce în ultimii doi ani a jucat competiţia preliminară în Turcia. Basketball Champions League a anunțat că toate cele trei turnee de calificare pentru sezonul competițional 2025/26 se vor desfășura în perioada 19-25 septembrie anul curent, la Samokov (Bulgaria). Samokov este unul dintre principalele centre ale baschetului din Bulgaria, în care CSM Oradea a şi evoluat
.
În cadrul unei întreceri de taekwon-do desfășurate la Cluj-Napoca, o selecționată a Clubului Sportiv Wolf, alcătuită din tineri luptători din Oradea, Biharia și Tămășeu, a făcut performanță în orașul de pe Someș. Competiția de la Cluj-Napoca a reunit la start sportivi la două categorii de vârstă: copii U12 și pre-juniori între 13 și 15 ani. Printre aceștia s-au aflat nu mai puțin de 18 reprezentanți ai Clubului Sportiv Wolf care
.
Impact dur pentru Club Atletic Oradea la debutul în faza regională a Cupei României. Viitorul Livezile s-a dovedit mai incomodă decât se anticipa, dar a plecat, meritat, cu toate punctele de la Oradea. Bistriţenii s-au simţit ca acasă pe Stadionul Tineretului, pe lângă cele trei goluri marcate creindu-şi o sumedenie de ocazii şi trimiţând mingea de şase ori în bară! Scorul s-a modificat prima dată în minutul 20, când Ovidiu
.
Prin mutările perfectate în această vară, Transilvania Sport Academy Oradea se anunţă una dintre protagonistele luptei pentru câştigarea Ligii a IV-a în ediţia 2025-2026. Echipa orădeană a înregimentat până acum jucători obiţnuiţi cu campania de promovare din eşalonul patru şi cu experienţa eşaloanelor superioare atât în linia defensivă, mediană, cât şi ofensivă. Transilvania i-a transferat pe Laurenţiu Prundaru (24 ani), de la Crişul Sântandrei, Adrian Micaş (35 ani), Marius Balog
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.