Premierul Ilie Bolojan a susținut, marți, o conferință de presă în care a abordat mai multe subiecte cu privire la situația economică a țării, detaliind aspecte importante despre proiectele pe care Guvernul și-a asumat răspunderea. Premierul a fost întrebat,în contextul în care în acest moment nu sunt reduceri în administrația locală sau centrală, pentru că proiectul a fost amânat, ce șanse sunt ca TVA-ul să crească de la începutul anului viitor. „Dacă suntem realiști, știm că reducerea de cheltuieli nu se poate face de pe o zi pe alta. Gândiți-vă că atunci când reduci personal, de exemplu, sau reduci volume de investiții, trebuie făcute analize, trebuie respectate niște proceduri legale, trebuie notificat, trebuie comunicat, apar procese, apar dispute, care înseamnă că efectele reducerii de cheltuieli se văd peste câteva luni de zile, minim. Aceasta este realitatea. Asta e cunoscută de toată lumea. Și atunci, dat fiind faptul că eram sub o presiune puternică, gândiți-vă în ce situație eram în luna iulie, am fost nevoiți să începem într-o ordine, dacă aș putea să spun, amestecată, atât cu componenta de creștere de venituri, creșterea TVA-ului, dar și pe componenta de reducere de cheltuieli, gândiți-vă la sporurile din administrație și așa mai departe”, a spus Ilie Bolojan. „Dacă ținem zona de cheltuieli sub control și luăm măsurile pe care ni le-am asumat prin programul de guvernare, sunt convins că nu se va pune problema unei creșteri de TVA sau de alte taxe începând de anul viitor”, a adăugat șeful Guvernului.
Vizitatorii găsesc broșuri, hărți și recomandări personalizate, iar în zona de retail pot alege produse Visit Oradea — agende, termosuri, căni, insigne și sacoșe textile. Personalul vorbește română, engleză și maghiară pentru a ajuta toți oaspeții.
Oradea își deschide un nou centru de informare turistică, Visit Oradea, începând de luni, 1 septembrie. Punctul este situat pe strada Independenței nr. 20, în centrul orașului, și reprezintă primul centru creat de Asociația pentru
.
Sindicatele din învățământ reamintesc că pe 8 septembrie vor boicota începutul anului școlar, vor picheta sediul guvernului și vor organiza un marș de protest până la Palatul Cotroceni, potrivit unui comunicat remis presei.
Conform comunicatului Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Federației Sindicatelor din Educație Spiru Haret și Federației Naționale a Sindicalelor Alma Mater, Legea nr. 141/2025 generează o criză în învățământ. Protestul urmărește soluționarea problemelor personalului și arată că salariații
.
Administrația Națională Apele Române (ANAR) a emis duminică avertizări hidrologice de Cod Portocaliu și Cod Galben pentru râuri din nordul, centrul și vestul țării, semnalând posibile viituri rapide și inundații locale în următoarele 24 de ore.
Cod Portocaliu vizează Someșul Mare în Bistrița-Năsăud și Bistrița în Suceava, Harghita și Neamț, pentru intervalul 31 august, ora 18:00 - 1 septembrie, ora 09:00, cu potențial efect sever de inundații locale. Specialiștii avertizează însă
.
<Pentru depunerea cererii, doritorii trebuie să parcurgă pașii din formularul online, să completeze informațiile despre companie și produsele comercializate, să desemneze persoana de contact și să încarce documentele cerute. De asemenea, trebuie să precizeze tipul de amplasament vizat.
<PÎn Piața Ferdinand sunt 14 amplasamente pentru food truckuri, un amplasament pentru coffee truck, unul pentru cozonac secuiesc, 9 pentru atracții, două pentru baruri și unul pentru wine bar; în Piața Unirii sunt
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.