A doua etapă din cadrul turneului de fotbal pe teren redus dotat cu „Cupa Prieteniei”, disputată la Sârbești, a fost o reușită deplină deoarece organizatorii – în rândul cărora a excelat Raul Rotar – au fost la înălțimea evenimentului, fiecare amănunt fiind bine pus la punct. Într-adevăr, seriozitatea celor care au organizat a doua etapă din cadrul turneului dotat cu „Cupa Prieteniei” este una demnă de toată lauda, deoarece toate amănuntele au fost puse „la patru ace”, iar pe lângă cele șase echipe participante, toți oaspeții prezenți au simțit din plin ospitalitatea deosebită a localnicilor. Managerul turneului, Raul Rotar, a pregătit arena ca pentru marile competiții, fondul sonor fiind plăcut „deranjat” de stația de amplificare, în timp ce o tribună ad-hoc, formată din scaune, a făcut plăcut confortul spectatorilor care au putut viziona, în condiții excelente, meciuri de o deosebită încrâncenare, dar și spectaculoase, în care fiecare jucător a dorit să „explice” asistenței calitățile proprii. Şase echipe la start Cele șase echipe – Șuștiu, Lunca, Sârbești, Briheni, Seghiște, Hotărel – au fost împărțite în două grupe, iar meciurile, arbitrate ireproșabil de Andrei Laza, s-au jucat în formula 5+1, două reprize a câte 10 minute fiecare. În grupa A s-au înregistrat rezultatele: Șuștiu – Briheni 4-0 (2-0); Briheni – Hotărel 5-1 (0-1); Șuștiu – Hotărel 5-0 (1-0), în timp ce în grupa B am consemnat următoarele rezultate: Sârbești – Seghiște 1-0 (0-0); Lunca – Seghiște 3-1 (1-1); Lunca – Sârbești 1-0 (0-0). În finala mică fosta câștigătoare a primei etape, satul Sârbești, a învins cu 3-0, surpriza plăcută a turneului, echipa satului Briheni. Finala mare, așteptată cu viu interes, a întrunit sufragiile celor prezenți atât prin calitatea jocului, cât și prin evoluția scorului. „Luncanii” au deschis scorul relativ repede prin experimentatul Marius Matei (5), pentru ca „șuștenii” să riposteze prin „torpila” formidabilă a lui Dorin Boca (6) care a zguduit bara laterală (precis mai „tremură” și acum), în timp ce egalarea a fost obținută de golgheterul turneului Robert Pădurean (8). Repriza a doua debutat cu desprinderea „șuștenilor”, 2-1, dar și stabilirea scorului final, 3-1, prin „dubla” reușită de talentatul Alexandru Clepcea (13, 17). S-au acordat cupe și diplome Ca la o competiție care se respectă, organizatorii au acordat diplome și cupe. Astfel, titlul de cel mai tehnic jucător a fost atribuit „longevivului” Florin „Rampa” Nica, un model de dăruie pe teren, în timp ce portarul turneului a fost desemnat „îngerul păzitor” al „șuștenilor” binecunoscutul Septimiu Bărăian. Golgheterul turneului a fost Robert Pădurean, cu cinci reușite, în timp ce jucătorul turneului a fost desemnat Dorin Boca, un nume arhicunoscut în fotbalul județean. Echipa satului Hotărel a primit premiul fair-play, în timp ce echipa satului Seghiște a fost desemnată ca cea mai disciplinată, iar cea din Lunca fiind echipa cea mai echilibrată, în timp ce trupa din Briheni a fost surpriza plăcută. Echipa satului Sârbești, pe lângă locul trei, a primit și premiul pentru ospitalitate. Diploma de manager al turneului a fost atribuită celui care s-a dovedit a fi un adevărat „argint viu”, Raul Rotar. Marele trofeu pus în joc a fost „ridicat” de căpitanul echipei Șuștiu, Florin „Rampa” Nica, în aplauzele numeroșilor spectatori. Campioana etapei a doua a „Cupei Prieteniei”, echipa Șuștiu, cea mai completă, a avut în componență următorii jucători: Septimiu Bărăian – Florin „Rampa” Nica, Dorin Boca, Ștefan Paul, Robert Dan, Alexandru Clepcea, Nicolo Mic, Raul Bogdan, Eugen Tătar, Robert Pădurean, George Jac. „Concluziile”, într-un cadru festiv „Sârbeștenii”, gazdele acestei a doua etape a „Cupei Prieteniei”, au invitat atât echipele participante, cât și oaspeții prezenți la această competiție la Căminul Cultural Sârbești, unde, cu toții, au socializat pe parcursul serii, legându-se multe prietenii care, cu siguranță, vor dăinui în timp. De fapt, ziua de duminică, 29 iunie, când a avut loc această reușită acțiune fotbalistică la Sârbești, s-a consituit într-o adevărată zi a fiilor comunei, prin întâlnirile care au avut loc. O surpriză deosebit de plăcută au avut mesenii, când, la masa festivă organizată, au avut plăcerea să deguste din preparatele unui fost cunoscut fotbalist din comună – „seghișteanul” Adrian Niculaie Negrita, alintat de prieteni „Gazda” – care și-a deschis o carmangerie în satul natal, unde a revenit după 12 ani petrecuți în Germania. „Gazda”, pe lângă gustoșii mititei tradiționali românești, produce și o serie de cârnați cu specific nemțesc, foarte apreciați în Depresiunea Beiușului, deocamdată, însă cu mari șanse să delecteze „papilele gustative” și a altor zone. Pentru iubitorii fotbalului Adrian Niculaie „Gazda” Negrita se știe că este un „produs” al fotbalului șteian, el jucând de-a lungul timpului la Oțelul Ștei, Arcadia Oradea, Rapid II București, Minerul Ștei, Tricotaje Ineu, CS Ineu, CS Giroc, ACU Arad, precum și la două echipe din Germania, Clausen și Bundenthal. După acest turneu deosebit de reușit – la care autoritățile locale au fost reprezentate de Dorin Traian Boca și Raul Vasile Bondar, primarul și viceprimarul comunei Lunca, împreună cu câțiva consilieri – în curând se va stabili data și locația celei de-a treia etape din cadrul turneelor dotate cu „Cupa Prieteniei”, care se dovedesc a fi cu mare „priză” la poalele Munților Apuseni.
Campionatul ligii a V-a a debutat cu o eficacitate ridicată, fiind marcate 43 de goluri în cele opt partide. Gazdele au câştigat de cinci ori, oaspeţii de două ori, iar o partidă s-a încheiat la egal. Două echipe nou-promovate au început cu rezultate pozitive: Vulturii Tineri Săcueni şi Locadin Țețchea, în timp ce Voinţa Ciumeghiu a impresionat în întâlnirea cu Viitorul Dobreşti.
În Seria II, Zorile Buntești și AS Cefa împart
.
În etapa inaugurală a ligii a IV-a, favoritele și-au menținut pozițiile de top. Foresta Tileagd a învins CSC Nojorid Livada cu 5-1, iar Olimpia Salonta a trecut cu 4-0 de Victoria Avram Iancu. CS Oșorhei a învins 4-1 pe Voința Cheresig, iar Crișul Aleșd a câștigat cu emoții, 4-3 în fața Izvorului Cociuba Mare.
Clasamentul după această rundă arată Foresta Tileagd în frunte, urmată de Olimpia Salonta, CS Oșorhei și Club
.
În repriza secundă, sătmărenii, cu o echipă formată în mare parte din jucători străini, au fost mai prezenți în teren, însă nu au reușit să întoarcă rezultatul. Portarul Bodea s-a remarcat la un șut din șapte metri al gazdelor, fiind ultima mare ocazie înainte de final.
Etapa următoare, Bihorul Beiuș va juca pe teren propriu cu Minaur Baia Mare, una dintre favoritele la câștigarea campionatului, sâmbătă, 6 septembrie, de la ora
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.