Sindicatele din Învățământ au anunțat calendarul protestelor de la finalul lunii august și începutul lunii septembrie. Trei federații ale sindicatelor vor organiza pichetări și mitinguri de protest în București. Acțiunile vor culmina cu un miting și marș de protest în prima zi de școală. Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” și Federația Națională Sindicală „ALMA MATER” condamnă ferm declarațiile premierului Ilie Bolojan, conform cărora norma didactică de predare ar fi scăzut în ultimii ani, scrie Mediafax. Potrivit sindicaliștilor, afirmația este complet falsă, lipsită de orice fundament și fie demonstrează o gravă lipsă de cunoaștere a realităților din sistemul de învățământ românesc, fie lansarea ei în spațiul public a fost făcută special, cu un scop manipulator, chiar dacă este cunoscut adevărul. „Opinia publică trebuie să știe că, în ultimele decenii, norma didactică de predare a fost constantă, iar acum, folosindu-se date false, a ajuns printre cele mai mari din UE, în condițiile în care munca profesorilor din România este mult mai complexă decât cea a cadrelor didactice din majoritatea celorlalte state membre ale UE, state unde și salariile sunt mult mai mari! În plus, cerințele și presiunile asupra cadrelor didactice au crescut constant, pe fondul unor „reforme” continue (însă fără nicio finalitate) și a unei finanțări sub standardele minime europene. Înainte să facă o astfel de afirmație descalificantă pentru un demnitar de un asemenea rang, poate domnul prim-ministru ar fi trebuit să verifice de ce peste 700 de milioane de euro din PNRR au fost pierdute și să spună cine se face vinovat de o asemenea indolență, fiind astfel văduvit de o sumă consistentă un domeniu cu atâtea nevoi, cum este sistemul educațional”, au transmis sindicaliștii prin intermediul unui comunicat de presă. Reprezentanții sindicatelor îl acuză pe premier că „distorsionează percepția publicului asupra muncii cadrelor didactice”. „Domnul Ilie Bolojan știe că o astfel de afirmație (neadevărată), lansată de o figură cu autoritate, distorsionează percepția publicului asupra muncii cadrelor didactice, iar intenția sa a fost însă clară: să justifice, în mod fals, aceste măsuri de austeritate luate fără nicio consultare și fără studii de impact. Domnul prim-ministru ar fi trebuit să știe că munca unui profesor nu se limitează la orele de predare. Corectarea lucrărilor, pregătirea orelor, evaluarea elevilor, orele de consiliere și activitățile extracurriculare sunt o componentă vitală a normei de muncă și sunt, de cele mai multe ori, nereglementate și neremunerate corespunzător. Sau poate știe, dar… Premierul Ilie Bolojan ar trebui, din decență față de sutele de mii de cadre didactice, să retracteze public aceste afirmații și să inițieze un dialog real bazat pe date concrete și pe o înțelegere corectă a nevoilor din sistemul de învățământ. Analizând avalanșa de măsuri iresponsabile luate împotriva sistemului educațional prin Legea nr. 141/2025, precum și lipsa totală de interes legată de atragerea fondurilor pentru investiții din PNRR, se trage o singură concluzie: Guvernul Bolojan are misiunea mascată de a falimenta învățământul de stat”, au mai spus sindicaliștii. În acest context, protestele celor trei federații din educație vor continua și în săptămânile viitoare, după următorul program: 19 august – Pichet la Ministerul Educației și Cercetării, în intervalul 10.00 – 11.30; 20 august – Pichet la Ministerul Educației și Cercetării, în intervalul 10.00 – 12.00; 21 august – Pichet la Ministerul Educației și Cercetării, în intervalul 10.00 – 11.30; 22 august – Pichet la Ministerul Educației și Cercetării, în intervalul 10.00 – 11.30; 25 august – Pichet la Ministerul Educației și Cercetării, în intervalul 10.00 – 11.30; 26 august – Pichet la Ministerul Educației și Cercetării, în intervalul 10.00 – 11.30; 27 august – Pichet la Ministerul Educației și Cercetării, în intervalul 10.00 – 12.00; 28 august – Pichet la Ministerul Educației și Cercetării, în intervalul 10.00 – 11.30; 29 august – Pichet la Ministerul Educației și Cercetării, în intervalul 10.00 – 11.30; 3 septembrie – Pichet la Ministerul Educației și Cercetării, în intervalul 10.00 – 12.00; 3 septembrie – Miting de protest în Piața Victoriei, în intervalul 12.00 – 13.00; 4 septembrie – Miting de protest în Piața Victoriei, în intervalul 12.00 – 13.00; 5 septembrie – Miting de protest în Piața Victoriei, în intervalul 12.00 – 13.00; 8 septembrie – Miting și marș de protest pe traseul Piața Victoriei – Palatul Cotroceni, în intervalul 11.00 – 16.00.
Consiliul Județean Bihor a recepționat 25 de microbuze electrice pe care urmează să le transfere către primăriile din Bihor pentru a putea fi folosite la transportul elevilor. Acestea au fost livrate de firma Aveuro International, aflată în centrul unui scandal la nivel naţional privind achiziția de microbuze școlare electrice finanțate din bani europeni, cumpărate de consiliile judeţene la suprapreţ. „Cele 25 de microbuze electrice sunt marca Mercedes și au o
.
Trei persoane au fost rănite în tren, luni după-amiază, de cioburile de la geamurile sparte care au căzut peste ele. Incidentul s-a petrecut într-un tren de pe ruta Mangalia-Constanța, scrie Club Feroviar. Un incident similar a avut loc în 9 august, când două fete de 9 și 12 ani au fost rănite de un geam care a căzut peste ele în vagonul unui tren care circula între Mangalia și Cluj-Napoca.
.
A doua ediție a „Festivalului păstrăvului”, organizat de familia Marius și Simona Jidoi, împreună cu cei doi fii, George și Ștefan, s-a dovedit a fi o adevărată sărbătoare atât din punct de vedere culinar și artistic, cât și una a întâlnirilor fiilor satului. Indiscutabil, cele două zile de la sfârșitul săptămânii trecute au devenit clipe de adevărată sărbătoare pentru cei prezenți la „Festivalul păstrăvului”, a doua ediție. A „cântărit” foarte
.
Comisia municipală de circulație și trafic rutier, coordonată de viceprimarul Teofil Filimon, întrunită luni, 18 august, a avizat restricții de circulație pentru desfășurarea evenimentului Zilele Culturii Maghiare, organizat de Asociația pentru Promovarea Turismului din Oradea și Regiune (APTOR), în colaborare cu parteneri locali și regionali. Carele vor ajunge în Oradea joi, 21 august, în jurul orei 3.00, pe următorul traseu de acces: Vama Borș → Sântion → Centura Oradea →
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.