Consiliul Județean Bihor a recepționat 25 de microbuze electrice pe care urmează să le transfere către primăriile din Bihor pentru a putea fi folosite la transportul elevilor. Acestea au fost livrate de firma Aveuro International, aflată în centrul unui scandal la nivel naţional privind achiziția de microbuze școlare electrice finanțate din bani europeni, cumpărate de consiliile judeţene la suprapreţ. „Cele 25 de microbuze electrice sunt marca Mercedes și au o autonomie de 400 de km/încărcare. Fiecare autovehicul are 16 locuri pe scaune, dintre care unul destinat persoanelor cu dizabilități. Totodată, acestea vin dotate cu un lift pentru persoanele cu dizabilități. În plus, microbuzele sunt echipate, în partea din spate, cu un portbagaj”, menţionează CJ Bihor. De cele 25 de microbuze vor beneficia elevii din comunele Abram, Balc, Batăr, Borod, Budureasa, Bulz, Buntești, Copăcel, Diosig, Drăgești, Holod, Oșorhei, Pomezeu, Răbăgani, Săcădat, Sânmartin, Șimian, Șinteu, Șuncuiuș, Suplacu de Barcău, Tămășeu, Tăuteu, Tileagd, Tinca și Vadu Crișului. În zilele următoare se va realiza instruirea șoferilor de la fiecare primărie. Microbuzele au fost livrate de compania Aveuro International, câștigătoarea licitației. Valoarea contractului este de 22.825.000 lei, fără TVA. Achiziția celor 25 de microbuze școlare se realizează în cadrul proiectului „Îmbunătățirea condițiilor de transport pentru elevii din Județul Bihor prin furnizarea de microbuze școlare electrice” cu scopul de a diminua impactul transportului asupra mediului prin reducerea emisiilor poluante, zgomotului generat de transportul public și micșorarea consumului de energie. Proiectul este finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta C15 – Educație, în cadrul Investiției 110 – Dezvoltarea rețelei de școli verzi și achiziționarea de microbuze verzi. Alte 30 de microbuze electrice sunt în curs de achiziție de către Consiliul Județean Bihor. Pentru 22 dintre acestea, finanțarea se realizează prin Administrația Fondului de Mediu (AFM), iar pentru celelalte 8, finanțarea este asigurată prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Scandalul microbuzelor electrice şcolare Săptămâna trecută, ReporterIS.ro scria că o firmă din Prahova, Aveuro International, a câștigat peste 50% din contractele de livrare microbuze școlare electrice la nivel național. Firma prahoveană este controlată de Vlad Papuc – fiul unui lider PNL local. Reporterii au descoperit că la secțiunea „anunțuri de atribuire” din sistemul electronic de achiziții publice (SEAP), Aveuro Internațional figurează cu cel puțin 35 de contracte în valoare de peste 135 milioane de euro. Aveuro a luat microbuze, în special Ford, pe care le-a carosat, costul total fiind de sub 100.000 de euro/mașină. Apoi, le-a dat în județe, unele prețuri fiind mai mult decât duble. Spre exemplu, la Iași a adus 26 de microbuze la un preț per exemplar de 202.800 euro fără TVA, iar recordul a fost atins la Olt: 262.000 euro/mașină. Același microbuz, pe care Aveuro l-a adus la Iași cu 1.014.000 lei, a costat la Brașov doar 743.000 lei. Cu prețul adjudecat la Brașov, județul Iași ar fi cumpărat 35 de microbuze școlare electrice față de doar 26 cât a luat, în condițiile în care furnizor a fost aceeași firmă, Aveuro Internațional, notează publicația citată. În Ghidul solicitantului din 2023, bugetul proiectului derulat cu fonduri PNRR era de 250 milioane euro, fără TVA, alocarea financiară per proiect/județ de puțin peste 6 milioane de euro. Cu acești bani, același ghid vorbea despre achiziția a 3.200 de microbuze școlare. Ar fi rezultat un cost de 78.125 euro/bucata. Consiliile judeţene au cumpărat doar 1.300 de microbuze, la preţuri mult mai mari. În Bihor, contractul pentru cele 25 de microbuze se ridică la 22.825.000 lei, fără TVA, adică 27,2 milioane de lei cu TVA, mai puțin decât suma bugetată. Totuși, asta înseamnă aproape 1,1 milioane de lei bucata, respectiv circa 218.000 de euro, adică mult peste prețul de 80.000-90.000 de euro pe care Uniunea Europeană consideră că trebuie să-l plătești, de aproape două-trei ori mai mult. Trei investigații sunt în derulare Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a trimis, la începutul lunii august, Corpul de Control pentru verifica achizițiile de microbuze electrice prin PNRR în urma unori informații apărute în presă conform cărora achizițiile au fost făcute la prețuri supraevaluate. Investigațiile sunt în curs de derulare, anunță ministrul. „În acest moment există nu numai o investigație, ci trei. Și trebuie să vă explic cum. Două investigații sunt automate, oarecum. În sensul că Ministerul Educației, prin departamentul lor de PNRR, s-a autosesizat pentru că există o procedură europeană care ține de sesizarea de nereguli și să te uiți să vezi dacă ai probleme sau nu. În același timp, MIPE, în calitate de coordonator național, ca procedură automată, fără ca eu, ca ministru, să intervin, s-a sesizat tot pe zona de PNRR. Direcția Generală PNRR s-a sesizat având vedere că este o cheltuială care e făcută din fondul PNRR. Aceste două sesizări automate vin evident legate de procedura clasică de sistem de management și control pe fonduri europene”, spune Pîslaru. Pîslaru explică și motivația de a trimite Corpul de Control. „Există posibilitatea ca, pe zona de legalitate, pașii înlănțuiți, unul câte unul, să țină de perspectiva legalității. Dar există întrebări cu privire la oportunitate, rezonabilitate și alte lucruri care sunt legate de folosirea banilor europeni și sunt legate de obiectivele unor posibile închete ale Parchetului European. În timp ce strângem cureaua și facem economii în toate părțile, cel puțin din primele informații furnizate public, chiar de mass media, rezultă că discutăm aici de niște sume care, la prima vedere, parcă sunt mai mari decât ar fi un cost rezonabil pentru astfel de microbuz. Corpul de Control și această închetă pe care o va face la ordinul pe care l-am dat, nu este o anchetă de a judeca situația, ci de a verifica dacă există rezonabilitate sau, invers, dacă există suspiciune pentru a transmite mai departe aceste informații către parchetul european și poate alte organe abilitate în funcție de aceste rezultate”, potrivit ministrului.
Trei persoane au fost rănite în tren, luni după-amiază, de cioburile de la geamurile sparte care au căzut peste ele. Incidentul s-a petrecut într-un tren de pe ruta Mangalia-Constanța, scrie Club Feroviar. Un incident similar a avut loc în 9 august, când două fete de 9 și 12 ani au fost rănite de un geam care a căzut peste ele în vagonul unui tren care circula între Mangalia și Cluj-Napoca.
.
Sindicatele din Învățământ au anunțat calendarul protestelor de la finalul lunii august și începutul lunii septembrie. Trei federații ale sindicatelor vor organiza pichetări și mitinguri de protest în București. Acțiunile vor culmina cu un miting și marș de protest în prima zi de școală. Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” și Federația Națională Sindicală „ALMA MATER” condamnă ferm declarațiile premierului Ilie Bolojan, conform cărora norma
.
A doua ediție a „Festivalului păstrăvului”, organizat de familia Marius și Simona Jidoi, împreună cu cei doi fii, George și Ștefan, s-a dovedit a fi o adevărată sărbătoare atât din punct de vedere culinar și artistic, cât și una a întâlnirilor fiilor satului. Indiscutabil, cele două zile de la sfârșitul săptămânii trecute au devenit clipe de adevărată sărbătoare pentru cei prezenți la „Festivalul păstrăvului”, a doua ediție. A „cântărit” foarte
.
Comisia municipală de circulație și trafic rutier, coordonată de viceprimarul Teofil Filimon, întrunită luni, 18 august, a avizat restricții de circulație pentru desfășurarea evenimentului Zilele Culturii Maghiare, organizat de Asociația pentru Promovarea Turismului din Oradea și Regiune (APTOR), în colaborare cu parteneri locali și regionali. Carele vor ajunge în Oradea joi, 21 august, în jurul orei 3.00, pe următorul traseu de acces: Vama Borș → Sântion → Centura Oradea →
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.