Fanii îndrăgitei actrițe Andra Gogan vor putea participa vineri, 18 iulie, la premiera de gală a filmului „Sirenele 3: Legenda coroanei”. Vlogger, cântăreață, actriță și voice-over, Andra Gogan este una dintre cele mai cunoscute figuri din media pentru copii și adolescenți din România. Are milioane de urmăritori pe conturile de Instagram, Facebook, TikTok și pe canalul de Youtube, copiii și adolescenții o urmăresc, fiind un model pentru ei, un rol care generează o mare responsabilitate. Vineri, 18 iulie, începând cu ora 15.00, fanii artistei vor putea participa la premiera de gală a filmului „Sirenele 3: Legenda coroanei”, spectacol ce va avea loc la Cinema Palace - Oradea Shopping City, de la ora 16.00. În cadrul evenimentului de gală, Andra Gogan și regizorul filmului, Răzvan Gogan, vor interacționa cu publicul prezent, vor oferi autografe și vor face poze cu cei prezenți. Tot vineri, 18 iulie, începând cu ora 16.30, fanii Andrei Gogan vor putea participa la premiera de gală a filmului „Sirenele 3: Legenda coroanei”, spectacole ce vor avea loc la Cinema Palace - Lotus Center, de la orele 18.00 și 19.20. Și aici cei doi vor interacționa cu publicul prezent, vor oferi autografe, vor face fotografii cu cei prezenți și vor discuta cu publicul în sală. Biletele pentru premierele de gală au fost puse în vânzare și pot fi achiziționate de la casieria cinematografului, de pe site-ul www.cinemapalace.ro sau din aplicatia mobila cinemapalace.app
Trupa Arcadia a Teatrului Regina Maria pregătește noua stagiune cu povești remarcabile pentru micii spectatori orădeni. Repetițiile pentru primul proiect au început, iar premiera spectacolului 'Degețica', după Hans Christian Andersen, este programată pe 27 septembrie la Sala Arcadia.
În noiembrie, publicul va afla aventurile lui 'Cipi, acest pitic uriaș', într-o poveste adaptată de regizorul Iulian Bulancea, aflat la a patra colaborare cu Trupa Arcadia. Spectacolul explorează curajul, prietenia și bunătatea, prezentând
.
„Stefan von Korch revine pe scena Filarmonicii din Arad cu „Carmina Burana” în deschiderea stagiunii 2025/2026”
Tenorul bihorean Stefan von Korch va susține un concert special de deschidere a stagiunii 2025/2026 a Filarmonicii din Arad, programat pentru 2 octombrie, de la ora 19.00, la Palatul Cultural. În cadrul acestuia, artistul va interpreta celebrul „Carmina Burana”, lucrare care i-a devenit semnătură vocala și pe care a interpretat-o peste 40 de ori pe
.
Din 1 septembrie, asociatia de teatru experimental Clandestin a inaugurat un nou program cultural și educațional la cetatea Oradea, destinat celor care vor să se exprime, să se cunoască mai bine și să se dezvolte prin arte. Potrivit site-ului crisana.ro, cursurile de actorie sunt organizate în trei module de câte trei luni, cu câte patru întâlniri pe lună, fiind adaptate pentru copii, adolescenți și adulți. Acestea urmăresc dezvoltarea personală prin
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.