Asociația Internațională „Euro Foto Art” (AIEFA) și Summit Agro România, în parteneriat cu Asociația pentru Civilizația și Cultura Vinului „Millesime” organizează Concursul Internațional de artă fotografică intitulat „Via, vinul și bucuria de a trăi”, dotat cu premii în bani și medalii. Concursul este organizat sub auspiciile Federației Internaționale de Artă Fotografică (FIAP), în cadrul „Zilei naționale a gastronomiei și a vinului românesc”. La proiect pot participa membri creatori ai AIEFA și ai celor 62 de organizații partenere ale acesteia din Europa, Asia, Africa și Orientul Mijlociu, precum și alți iubitori ai fotografiei cu un număr de 10 de imagini/ autor care se încadrează în genericul concursului. Organizatorii intenționează să editeze catalogul tipărit al Salonului Internațional. De asemenea, aceștia urmăresc promovarea unor lucrări orientate spre: imaginea senzorială a vinului (culoare, aromă, gust), expresia feței persoanelor când descoperă frumusețea vinului, peisaje cu viță-de-vie, struguri, culesul și prelucrarea strugurilor, legătura vinulului cu religia și arta, pivnițe, vinoteci și vinuri la învechit, prezența vinului la masă, în viața cotidiană. Participarea la concurs este gratuită. Toate lucrările vor avea titlurile, înscrise și în borderou, în limbile română sau engleză. Borderoul va fi trimis completat corect şi complet, în format electronic, prin e-mail, pe adresa: eurofotoart@gmail.com, semnat de președintele fotoclubului. Semnătura va certifica, în acest fel, originalitatea imaginilor, precum și faptul că lucrările le aparţin autorilor, respectiv că ele au fost realizate în România. Organizatorii salonului nu răspund pentru eventualele încălcări ale Legii nr. 8 din 1996 din România (privind drepturile de autor) de către participanţi. Lucrările vor fi jurizate de către un juriu format din: dr. ing. Patricia Știrbu, preşedinte Summit Agro România, Bulgaria, Adria şi Republica Moldova, artistul fotograf Ștefan Tóth István AFIAP, ESFIAP, preşedintele juriului, și dr. Dorin Popa, președintele Asociației pentru Civilizația și Cultura Vinului „Millesime” Oradea. Premiile concursului internațional: premiul I. - 330 euro, premiul II - 220 euro, premiul III - 110 euro, premiul de Excelență „Millesime”. Cu această ocazie, vor fi acordate următoarele medalii: medalia de aur, argint și bronz „Carol Pop de Szathmári – Szathmári Pap Károly”, respectiv 6 plachete “Carol Pop de Szathmári – Szathmári Pap Károly”. Vernisajul Salonului Internațional, precum şi înmânarea premiilor vor avea loc în data de 4 octombrie, de la ora 18.00, la Centrul Expozițional al Federației Internaționale de Artă Fotografică din cadrul Palatului Princiar al Cetății medievale Oradea, Corpul E, parter, în cadrul manifestărilor dedicate Zilei naționale a gastronomiei și a vinului românesc. Salonul Internațional va fi prezentat, ulterior, în mai multe oraşe din România (inclusiv în mijloacele de transport în comun ale Oradea Transport Local), precum și peste granițele țării. Ultimul termen de primire a lucrărilor este 31 august, jurizarea va avea loc în data de 1 septembrie, iar anunțarea rezultatelor, în 9 septembrie. Informații suplimentare se pot obține la adresa de e-mail: eurofotoart@gmail.com sau la telefonul: 0741/ 212111.
Cea de-a 40-a promoție de elevi a Școlii de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră „Avram Iancu” Oradea a depus jurământul militar, marcând începutul formării lor în Poliția de Frontieră. Vineri, 1 august, în prezența subsecretarului de stat din Ministerul Afacerilor Interne, Petru Bledea, a directorului Direcției Resurse Umane din cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Române, comisarul-șef de poliție Mary-Alice Tănase, și a Preasfințitului Părinte Sofronie Drincec, episcopul
.
Cea de-a XXXI-a ediție a concertului „Give Peace a Chance”, eveniment dedicat comemorării a 80 de ani de la bomba atomică de la Hiroshima, va avea loc miercuri, 6 august, de la ora 19.00, în Amfiteatrul Muzeului Țării Crișurilor. Devenit tradiție în peisajul cultural orădean, concertul, organizat de Fundația Rock Filarmonica Oradea, în colaborare cu Muzeul Țării Crișurilor, aduce în prim-plan mesajul păcii și al solidarității prin intermediul muzicii. Artiști
.
Piața Unirii din Oradea a găzduit marți, 29 iulie, un ceremonial cu încărcătură istorică și emoțională dedicat Zilei Imnului Național. Au fost rostite rugăciuni, s-au transmis mesaje și s-a intonat „Deșteaptă-te, române!”. La ceremonialul militar desfășurat la statuia Regelui Ferdinand I, prefectul Marcel Daniel Dragoș a fost însoțit de subprefecții Emilian Pavel și Nándor Botházy, de primarul Florin Birta, viceprimarul Teofil Filimon și vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Horea Abrudan. Ceremonia
.
Ziua Imnului Naţional al României va fi marcat azi, 29 iulie, la Oradea printr-un ceremonial militar care va avea loc, începând cu ora 9.00, în Piața Unirii. Programul va fi următorul: întâmpinarea persoanei oficiale și prezentarea onorului; intonarea vocală a Imnului Național al României; binecuvântare și rugăciune pentru poporul român; rostirea alocuțiunilor referitoare la sărbătorirea Zilei Imnului Național; defilarea detașamentului de onoare. Imnul Național al României a fost interpretat pentru
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.