În Duminica Sfinților Români, zi cu profundă semnificație spirituală, Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” Oradea a organizat, pentru al cincilea an consecutiv, ceremonia festivă de premiere a elevilor care au atins excelența academică în cadrul proiectului „Biserica susține performanța”. Prin bunăvoința părintelui paroh Dragomir Balota, evenimentul a fost găzduit și susținut, în acest an, de Biserica cu hramul „Nașterea Maicii Domnului” a Parohiei Ortodoxe Române Oradea - Tei și a reunit elevi, dascăli, preoți, părinți și bunici – într-un moment de bucurie, recunoștință și comuniune. În acest an, 46 de elevi ai Liceului Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea, care au încheiat anul școlar 2024–2025, cu media generală 10, au fost răsplătiți pentru efortul, consecvența și dăruirea lor. În premieră, li s-au alăturat și elevii cu rezultate identice de la școlile gimnaziale „Nicolae Bălcescu” și „Dimitrie Cantemir”, unități de învățământ aflate în aria pastorală a parohiei-gazdă. Astfel, numărul total al elevilor premiați a ajuns la 95. Evenimentul a debutat cu oficierea Sfintei Liturghii, la care au slujit, alături de clerul parohiei, Preacucernicul părinte prot. prof. Radu Rus – director al Liceului Ortodox și vicar eparhial – și Preacucernicul părinte prof. Florin Negruțiu – inspector școlar pentru disciplina Religie. Răspunsurile liturgice au fost însoțite de emoția și recunoștința celor prezenți, care I-au adus mulțumire lui Dumnezeu pentru darurile bogate revărsate peste tinerii performeri. În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej, părintele vicar Radu Rus a subliniat vocația sfințeniei ca ideal universal al vieții creștine, evocând, totodată, semnificațiile Anului omagial 2025, dedicat Centenarului Patriarhiei Române și duhovnicilor mărturisitori ai Ortodoxiei românești din secolul al XX-lea. La finalul Sfintei Liturghii, părintele director a elogiat apostolatul dascălilor, care, asemenea unor luminători, transmit generațiilor tinere nu doar cunoștințe, ci și valori, contribuind la formarea unor caractere puternice, ancorate în credință și în adevăr. Totodată, a evidențiat lucrarea tainică a Duhului Sfânt în viața celor care, precum elevii premiați, au ales să pună în lucrare talanții dăruiți de Dumnezeu, rodind în cunoaștere, responsabilitate și dăruire. Fiecare dintre cei 95 de elevi premiați a primit o diplomă de excelență, un exemplar al Sfintei Scripturi, un premiu în valoare de 300 de lei și un pachet-cadou Benvenuti, toate oferite cu multă generozitate de Parohia Oradea - Tei, cu sprijinul colaboratorilor comunității ecleziale. În cuvântul său, părintele paroh Dragomir Balota, secretar protopopesc al Protopopiatului Oradea, a evidențiat rolul esențial al parteneriatului dintre Biserică și Școală în sprijinirea performanței și în formarea integrală a tinerilor. Proiectul „Biserica susține performanța”, ajuns la cea de-a cincea ediție, nu este doar o festivitate de premiere, ci o veritabilă lecție de solidaritate comunitară, credință vie și recunoaștere a meritelor. Într-o societate în care valorile autentice au nevoie de susținere și reafirmare constantă, o astfel de inițiativă ar putea deveni model de urmat la nivel național. Pr. prof. Alin Sonea
Școala marchează aproape un secol de activitate, formând mii de artiști în muzică, dans, teatru și arte vizuale. De la primele cursuri până azi, a devenit un laborator de talent, iar absolvenții săi au obținut recunoaștere pe scene naționale și internaționale.
În noul an, instituția oferă cursuri pentru toate vârstele în compartimentele Muzică, Arte plastice, Coregrafie și Actorie. Examinările vor avea loc între 15 și 26 septembrie, iar rezultatele vor fi
.
Un tânăr orădean, în vârstă de 24 de ani, a fost ales să susțină o prezentare la European Summit of STEAM Educators, care va avea loc online pe 12 și 13 septembrie. Patrick-Joshua Biro, absolvent al specializărilor Fizică Medicală și Istorie la Universitatea din Oradea, este printre cei 45 de vorbitori ai evenimentului.
Evenimentul, aflat la a patra ediție, reunește profesori și cercetători din domeniile științei, tehnologiei, ingineriei, artei și matematicii,
.
Universitatea din Oradea anunță ultimele locuri pentru sesiunea septembrie a anului universitar 2025-2026. Înscrierile se desfășoară între 1 și 18 septembrie, iar instituția oferă locuri bugetate la licență și la master, plus programe cu taxă și opțiuni în engleză.
La cele 15 facultăți mai sunt disponibile 293 de locuri bugetate la licență și 82 la master, iar în învățământul dual Inginerie – Mecatronică mai sunt 14 locuri. Lista cuprinde programe variate,
.
Un grup important de profesori, cercetători, artiști și oameni de cultură din țară și din diaspora s-au unit pentru a propune principii pentru o educație mai bună în România. Peste 300 de persoane, printre care scriitori, regizori, actori, jurnaliști, profesorii universitari și de școală, au semnat o scrisoare intitulată „Stop austerității în educație - 5 principii pentru reconstruirea sistemului de învățământ”. Potrivit crisana.ro, printre semnatari se numără Gabriela Adamesteanu, Mircea
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.