SC. Gospodărirea Comunală Arad SA va organiza sâmbătă, 28 iunie și duminică, 29 iunie, între orele 9.00 – 12.00, un târg de adopție canină, în cadrul evenimentului Open Boulevard. Evenimentul se va desfășura în zona Hotelului Continental. „Persoanele interesate să adopte un căţel trebuie să aibe asupra lor actul de identitatepentru completarea documentelor de adopţie. Vor fi disponibili căței vaccinați, microcipați, deparazitați și cu carnet de sănătate, cu vârsta de până la 6 luni. De asemenea, cei care doresc să doneze pentru cățeii care se află în Adăpostul public din Arad pot aduce diverse produse (hrană pentru căței, textile). Persoanele care nu pot ajunge sâmbătă și duminică în centrul Aradului și doresc să adopte un patruped, sunt invitate de luni până vineri, între orele 9.00 – 15.00, la Adăpostul de Câini fără stăpân situat pe calea Bodrogului FN Arad, lângăaeroport”, susțin reprezentanții Primăriei. Sursa foto:.caini.gcarad.ro
Elevii clasei a IV-a B de la Liceul „Don Orione” Oradea și-au luat rămas bun de la prima lor „aventură școlară”. Serbarea de final de ciclu primar s-a desfășurat joi, 19 iunie, în Aula Magna a școlii, fiind un moment special, în care „Floricele Orionine” au sărbătorit primii pași făcuți în lumea cunoașterii, alături de doamna lor învățătoare, prof. Iohana Florentina Păscar. Rând, pe rând, elevii au prezentat cântece și
.
Emoții, dar și concentrare la Școala Dacia, unde peste 100 de elevi au susținut luni, 23 iunie, proba scrisă la Limba și literatura română, a Evaluării Naționale. În județul Bihor, din cei 4.784 de elevi înscriși, s-au prezentat 4.416, iar 368 au absentat. Niciun elev nu a fost eliminat. Subiectele au fost prezentate sub forma unei broșuri de zece pagini, distribuită după ora 9.00, iar timpul de lucru a fost
.
Piața Ferdinand din Oradea este, în aceste zile, gazda primei ediții a festivalului L’Arte della Pizza – Festa della Pizza Napoletana. Evenimentul aduce în centrul orașului farmecul Italiei, într-un eveniment dedicat gustului, tradiției și spectacolului culinar. Festivalul Pizzei Napoletane a debutat sâmbătă, 21 iunie, în Piața Ferdinand, în prezența organizatorilor, partenerilor și a maeștrilor pizzaioli veniți din Italia, Croația, Slovenia și România. Invitații au vorbit despre ce înseamnă tradiția napoletană
.
Parcul Științific și Tehnologic Bihor a găzduit cu succes, pe 18 iunie, Oradea Innovation Day, eveniment dedicat accelerării transformării digitale în mediul economic, administrație publică și sănătate în județul Bihor și regiunea Nord-Vest. Oradea Innovation Day a reunit peste 150 de participanți din mediul de afaceri, instituții publice, mediul socio-economic și universitar. Agenda evenimentului a inclus două paneluri tematice care au abordat transformarea digitală a serviciilor publice, revoluția digitală în
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.