Mormântul voievodului Vlad Țepeș ar putea să nu se afle nici la Snagov, nici la Comana, ci... în Napoli. O echipă de cercetători italieni susține că are dovezi în acest sens, după un deceniu de cercetări, potrivit adevarul.ro. Potrivit unei echipe de oameni de știință din Italia, Vlad Țepeș nu a murit în luptă, așa cum susține istoriografia tradițională, ci a fost capturat de otomani. Ipoteza lansată de cercetători pleacă de la analiza unei inscripții vechi, descoperite în sudul Italiei. Deși nu a fost făcut public conținutul complet al textului, interpretarea specialiștilor i-a condus la concluzia că voievodul valah ar fi fost adus la Napoli, unde și-ar fi trăit ultimii ani din viață. Teoria italiană susține că fiica lui Vlad Țepeș, Maria, ar fi fugit din calea invaziei otomane și s-ar fi stabilit în Napoli, unde ar fi fost adoptată de o familie nobilă. Ulterior, ea și-ar fi răscumpărat tatăl, plătind o sumă considerabilă de bani. Astfel, domnitorul ar fi trăit o vreme în peninsulă și, după moarte, ar fi fost înmormântat într-o capelă funerară destinată socrului Mariei. Mormântul ar putea fi vizitat chiar și azi Mormântul presupus al lui Vlad Țepeș ar fi situat într-o mănăstire din Napoli, care poate fi vizitată și astăzi. Potrivit Digi24, intrarea costă 5 euro. Deși lipsesc confirmările oficiale, cercetătorii italieni afirmă că ipoteza este susținută de indicii arheologice și documentare, suficiente – spun ei – pentru o „susținere neoficială”. Sursa foto: comisarul.ro Intrați AICI pentru detalii.
Cetatea Oradea a prins viață în weekend la Zilele Sfântului Ladislau, cu concerte electrizante, activități pentru copii, gastronomie variată și momente care au adus împreună mii de oameni din toate comunitățile orașului. Cea de-a 13-a ediție a Zilelor Sfântului Ladislau a debutat oficial joi, 26 iunie, prin spectacolul „Pe urmele strămoșilor”, susținut de Bársony Bálint și formația Magyar Rhapsody Projekt în fața unei săli arhipline la Teatrul Szigligeti. Evenimentul a
.
27 de cupluri din Oradea au fost premiate miercuri, 25 iunie, cu ocazia evenimentului „Nunta de Aur”. Fiecare cuplu a primit o diplomă aniversară, flori și un premiu în valoare de 1.000 de lei. Primăria Municipiului Oradea a găzduit, miercuri, a VI-a ediție din acest an a evenimentului, în semn de prețuire față de familiile care au împlinit 50 de ani de căsnicie neîntreruptă și care au domiciliul în Oradea.
.
Stațiunea Băile Felix a devenit, în weekendul 21–22 iunie, capitala muzicii folk din România. Cea de-a VIII-a ediție a Felix Folk Festival a reunit peste 1500 de persoane din toată țara, într-un eveniment cu acces liber dedicat emoției, versurilor cu mesaj și întâlnirii dintre generații. Organizat de Asociația Terra Gloria, FanMedia și Asociația pentru Promovarea Turismului în Stațiunile Băile Felix și Băile 1 Mai, în parteneriat cu Primăria Sânmartin, festivalul
.
Ieri, în Parcul Traian din Oradea, a avut loc ceremonia militară și religioasă organizată cu prilejul omagierii eroului național Avram Iancu. Evenimentul s-a desfășurat în fața bustului dedicat „Crăișorului Munților” și a reunit reprezentanți ai autorităților publice locale și județene, cadre militare, membri ai societății civile, precum și numeroși cetățeni. Primăria Oradea a fost reprezentată de primarul Florin Birta, care a participat alături de oficialități la depunerea de coroane de
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.