Publicitatea activității stomatologice nu trebuie să conțină informații false, înșelătoare sau susceptibile să inducă pacienții în eroare, prevede Ghidul de bune practici privind publicitatea medicilor stomatologi intrat în vigoare pe 1 iulie. Potrivit ghidului, scopul publicității activității stomatologice este, printre altele, de a informa și educa publicul cu privire la serviciile și tratamentele disponibile, promovând astfel sănătatea orală și prevenirea afecțiunilor dentare, precum și de a promova activitatea stomatologică desfășurată de profesioniștii din domeniul stomatologic. Documentul prevede că prin intermediul publicității, medicii stomatologi pot comunica eficient beneficiile și inovațiile din domeniul stomatologic, contribuind la creșterea gradului de conștientizare și accesibilitate a serviciilor de calitate. „Publicitatea realizată nu trebuie să conțină informații false, înșelătoare sau susceptibile să inducă pacienții în eroare. În situațiile în care se face publicitate prin trimiteri la acte terapeutice specifice care nu sunt de aplicabilitate generală (i.e. nu se aplică tuturor pacienților), acestea vor fi însoțite de explicații suplimentare referitoare la condițiile în care se pot aplica sau vor fi însoțite de o mențiune cu privire la faptul că acele acte terapeutice se aplică doar cazurilor în care sunt întrunite criteriile medicale de compatibilitate. De asemenea, nu trebuie să includă comparații defăimătoare cu alți profesioniști din domeniu sau să facă promisiuni nerealiste privind rezultatele tratamentelor realizate”, se arată în document. Miercuri, Colegiul Medicilor Stomatologi a transmis că, potrivit modificărilor introduse, orice tip de publicitate va fi permisă, atât timp cât conținutul respectă noile reglementări. „Începând cu 1 iulie au intrat în vigoare noi reguli privind publicitatea în stomatologie. Odată cu actualizarea Codului deontologic, se aplică și o serie de documente menite să sprijine comunitatea stomatologică în aplicarea corectă și uniformă a noilor norme. Noile prevederi din Cod urmăresc un model european privind publicitatea etică și au fost adaptate la condițiile de piață din România. Potrivit modificărilor introduse, orice tip de publicitate va fi permisă, atâta timp cât conținutul respectă noile reglementări”, a informat CMSR într-un comunicat remis presei. Potrivit sursei citate, ghidul privind publicitatea facilitează înțelegerea și aplicarea corectă a normelor de comunicare profesională. Totodată, ghidul a fost creat cu scopul de a stabili norme directoare clare, detaliate și exemplificative referitoare la modalitatea de realizare a publicității în stomatologie.
Proiectul prevede dotarea Spitalului cu instrumentar chirurgical multidisciplinar, microscop operator, motor craniotom, echipamente de anestezie și radiologie mobilă, turn de endoscopie chirurgicală, precum și sisteme de electrochirurgie și autotransfuzie, facilitând intervenții simultane și reducerea timpului de reacție.
Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor, în parteneriat cu Primăria Oradea, a depus o cerere de finanțare europeană pentru proiectul „Politraumă – Investiții în infrastructura publică a SCJU Bihor pentru tratarea pacienților critici –
.
Secția de Neonatologie va beneficia de aparatură modernă, menită să ofere nou-născuților critici șanse sporite de supraviețuire și tratament în condiții optime. Primăria Oradea a semnat contractele de achiziție pentru echipamentele medicale necesare în cadrul proiectului „Extinderea și modernizarea compartimentului de terapie intensivă neonatală, dotarea cu echipamente specifice, amenajarea și dotarea unui centru regional de formare pentru pacienții critici nou-născuți în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor”, finanțat prin
.
Casa Națională de Asigurări de Sănătate a anunţat că dispune de credite de angajament care permit asigurarea continuității tratamentelor bolnavilor oncologici. „Casa Națională de Asigurări de Sănătate este constant preocupată de situația pacienților oncologici și reafirmă că asigurarea accesului acestora la tratamentele necesare reprezintă o prioritate pentru instituție. Chiar dacă există un deficit de credite bugetare care generează întârzieri în decontarea facturilor către furnizori, tratamentele sunt în continuare acordate în
.
Echipa Caravana cu Medici - Filiala Bihor organizează, în perioada 23-24 august, consultații și analize medicale gratuite pentru persoanele din Poiana Horea, cu acces limitat la servicii de sănătate. Localitatea aleasă este o așezare pitorească, dar greu accesibilă, aflată în vârful Munților Apuseni, marcând prima ediție din proiectul „Sănătate pentru comunitățile rurale”. În spiritul apropierii de comunitate, voluntarii vor campa la Black Sheep Camp, echipați cu bocanci de drumeție și
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.