Coreea de Nord anunță că „suspendă” trimiterea de baloane cu excremente peste graniță, în Sud
Inapoi

Coreea de Nord anunță că „suspendă” trimiterea de baloane cu excremente peste graniță, în Sud

Postat pe 02 Jun 2024

Update cu 1 an în urmă

Timp de citire: 5 minute

Articol scris de: Simona Stan

Image Description
Externe
Coreea de Nord s-a angajat, duminică, „să suspende” lansarea spre Coreea de Sud de baloane pline cu deşeuri, de la mucuri de ţigară la excremente de animale, după ce a lansat câteva sute în cursul ultimelor zile. „Vom suspenda temporar dispersia de deşeuri de hârtie dincolo de frontieră”, a anunţat agenţia oficială nord-coreeană KCNA, susținând și că această „contramăsură” a fost eficientă. De marţi, aproape 1.000 de baloane au fost lansate de Phenian spre Coreea de Sud, din care 600 duminică, potrivit statului major sud-coreean. Guvernul sud-coreean a denunţat o acţiune de „prost gust” şi a ameninţat că va declanşa represalii. Duminică, în jurul orei locale 10:00, între 20 şi 50 de baloane au fost depistate în aer de armata sud-coreeană. Baloanele au aterizat în provinciile din nordul Coreei de Sud, care includ capitala Seul şi regiunea adiacentă Gyeonggi, unde se află aproape jumătate din populaţia sud-coreeană. Coreea de Sud a estimat că iniţiativa nord-coreeană contravine acordului de armistiţiu care a pus capăt ostilităţilor între cele două Corei în 1953, chiar dacă „nicio substanţă periculoasă nu a fost găsită în baloane”. Statul major sud-coreean a cerut publicului să evite „orice contact” cu aceste deşeuri. „Militarii noştri efectuează operaţiuni de supraveghere şi recunoaştere a siturilor de lansare a baloanelor, le urmăresc prin recunoaştere aeriană şi adună deşeurile căzute, acordând prioritate securităţii publice”, a adăugat acesta. Înainte de anunţul privind suspendarea acestor lansări de deşeuri, consiliul naţional de securitate sud-coreean a prevăzut să se întrunească, duminică, pentru a decide un răspuns. Potrivit agenţiei sud-coreene Yonhap, acest lucru s-ar fi putut traduce printr-o reluare a difuzării de propagandă anti-regim prin portavoci la frontiera cu Coreea de Nord. „Dacă Seulul alege să reia difuzarea prin portavoci împotriva Nordului, ceea ce Phenianul detestă la fel de mult ca baloanele anti-Kim, asta ar putea duce la un conflict armat limitat în zonele frontaliere”, a declarat Cheong Seong-chang, director pentru strategie în cadrul Institutului Sejong. Autoritățile locale de la Seul au trimis un mesaj de alertă locuitorilor, sâmbătă, după observarea unor noi baloane, privind prezenţa unui „obiect neidentificat care ar conţine manifeste de propagandă nord-coreene”. Regimul de la Phenian a afirmat, la începutul săptămânii, că baloanele sale, „cadouri sincere”, reprezintă o ripostă la trimiterea pe teritoriului său a unor baloane încărcate cu manifeste împotriva dictatorului Kim Jong Un. Coreea de Nord este de multă vreme exasperată de aceste acţiuni ale militanţilor sud-coreeni, care trimit uneori bani, orez sau stick-uri USB cu seriale de televiziune sud-coreene. În 2018, în cursul unei perioade de destindere între cele două ţări, cei doi lideri s-au pus de acord „să înceteze complet toate actele ostile unul împotriva altuia în toate domeniile”. Parlamentul Coreei de Sud a votat o lege în 2020 pentru a inculpa trimiterea de manifeste către Coreea de Nord. Însă legea, care nu era respectată de activişti, a fost anulată anul trecut pentru că încălca libertatea de exprimare. Kim Yo Jong, sora lui Kim Jong Un, a ironizat Coreea de Sud pe tema baloanelor trimise în această săptămână, afirmând că nord-coreenii nu fac decât să-şi exercite libertatea de exprimare.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din bihor

-
-

00:15

CAO şi-a găsit antrenor - Lucian Stance e noul „principal”

Club Atletic Oradea a găsit repede antrenor principal, după ce Andrei Haş s-a retras din funcţie în această vară. „Atleticii” s-au înţeles cu Lucian Stance (49 ani), director şi antrenor la LPS Bihorul Oradea, cu care în ediţia 2024-2025 a câştigat campionatul judeţean de juniori U19. Lucian Stance are experienţa unor campionate câştigate la Liga a IV-a, cu FC Hidişel şi Viitorul Borş. „Cu o vastă experiență în sectorul juvenil,
Image Description

00:06

În perioada 27-29 iunie, prima ediție la Oradea - Picnic Street Food Festival

Picnic ajunge pentru prima dată la Oradea, în perioada 27-29 iunie. Evenimentul va aduce o petrecere urbană pe timp de zi. Orădenii sunt invitați pe Strada Libertății, între 27 și 29 iunie. Timp de trei zile, strada se va transforma într-un spațiu viu, dedicat unei petreceri urbane pe timp de zi, cu DJ sets, preparate culinare savuroase și zone de relaxare. Pe parcursul celor trei zile, atmosfera va fi susținută
Image Description

00:00

Promoția 2025 și-a luat rămas bun de la ciclul primar - Cinci ani frumoși în Familia „Floricelelor Orionine”

Elevii clasei a IV-a B de la Liceul „Don Orione” Oradea și-au luat rămas bun de la prima lor „aventură școlară”. Serbarea de final de ciclu primar s-a desfășurat joi, 19 iunie, în Aula Magna a școlii, fiind un moment special, în care „Floricele Orionine” au sărbătorit primii pași făcuți în lumea cunoașterii, alături de doamna lor învățătoare, prof. Iohana Florentina Păscar. Rând, pe rând, elevii au prezentat cântece și
Image Description

00:00

Sârbești. Turneu de minifotbal - „Cupa Prieteniei”, la a doua etapă

Indiscutabil, seriozitatea celor care iubesc fotbalul în comuna Lunca este una certă, deoarece meciurile de fotbal pe teren redus au o ritmicitate lunară, conform înțelegerii dintre cele șase echipe participante.
Image Description

23:58

A început Evaluarea Națională - 4.416 elevi au dat ieri prima probă

Emoții, dar și concentrare la Școala Dacia, unde peste 100 de elevi au susținut luni, 23 iunie, proba scrisă la Limba și literatura română, a Evaluării Naționale. În județul Bihor, din cei 4.784 de elevi înscriși, s-au prezentat 4.416, iar 368 au absentat. Niciun elev nu a fost eliminat. Subiectele au fost prezentate sub forma unei broșuri de zece pagini, distribuită după ora 9.00, iar timpul de lucru a fost
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
bihor WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Simona Stan

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul bihor
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete