Defășurată pe o vreme caniculară (cod portocaliu de căldură anunțat de autorități), partida dintre Lotus Băile Felix și Crișul Sântandrei a oferit spectacol celor prezenți în tribunele Stadionului Comunal din Sânmartin. Jocul a fost câștigat cu 3-2 de către formația din Sântandrei. Partida a avut două reprize distincte. Dacă vizitatorii de la Crișul Sântandrei au tranșat clar prima parte, Lotus, echipa gazdă, a controlat partea secundă în care a marcat cele două goluri. Crișul a început în forță înscriind de două ori în primele 9 minute. Chiar în primul minut, Vlad Costea a scos un penalty pe care Denis Rusu l-a transformat pentru 0-1. În minutul 9 avea să fie 0-2 după ce Andrei Hosu a marcat cu un șut în stânga portarului, de undeva din marginea careului mare. Până la pauză avea să fie scor de neprezentare în favoarea Crișului, asta după ce Costea a inversat rolurile cu Rusu, primul înscriind din lovitură de pedeapsă după ce al doilea a obținut-o. Partea secundă a fost mult mai bună pentru gazde care au reușit să marcheze în două rânduri, cu două lovituri de cap. Semnatarii reușitelor au fost Ianis Bere, în minutul 62, și Patrick Blăgea, în minutul 73. Lotus Băile Felix: P. Cosma – D. Sala, T. Paublusztig, D. Stan, M. Arsene – G. Cherman, D. Ciurcui – T. Kpegouni, T. Serediuc, P. Rogojan – R. Tămaș. Pe parcursul jocului au mai intrat Ed. Beke – R. Baciu, Al. Pintea, Al. Nagy, L. Coceriuc, I. Bere, A. Cherman, S. Filip, Y. Diaby, P. Blăgea, D. Duma. Antrenor Cosmin Bodea.
Localitatea Vadu Crișului a găzduit, la finele săptămânii trecute, un eveniment deosebit: un meci de old boys, denumit „Derby-ul amintirilor”. Acesta a adus împreună veteranii care, pe vremuri, au evoluat sub denumirea de „Stânca Vadu Crișului” în campionatele zonale și județene bihorene. Atmosfera a fost una distinsă şi destinsă: soarele mai mult decât generos (38 de grade), spectacolul plăcut, căci n-au lipsit reuşitele, dar nici gafele, momentele comice şi glumele
.
Club Atletic Oradea, Olimpia Salonta și arădenii de la CS Socodor s-au confruntat, la finele săptămânii trecute, în cadrul unui triunghiular amical ce s-a disputat la Salonta. La finele acestuia, CAO a reușit să se claseze pe prima poziție fiind diferențiată de Olimpia doar de golaveraj. A fost o competiție a unor echipe de liga a 4-a, fiecare dintre acestea clasându-se cel puțin pe locul al 5-lea în campionatele județelor
.
Echipa de fotbal FC Bihor Oradea se va duela din nou cu formaţia timişeană CSC Dumbrăviţa, dar de această dată în Cupa României. Efectuată marţi, la prânz, la Casa Fotbalului din Capitală, tragerea la sorţi pentru jocurile din playoff-ul Cupei României a adus din nou echipei orădene adversarul pe care l-a întâlnit recent în campionat. Având în vedere că partida are loc într-o singură manşă, pe terenul echipei considerate mai
.
Bihorul Beiuș a cedat cu 2-0 partida amicală disputată în deplasare pe terenul echipei Transilvanya Academy, una dintre formațiile de Liga a 4-a cu ambiții majore în viitorul sezon competițional. Jocul dintre cele două echipe a avut loc la Stadionul Luceafărul din Sânmartin, acolo unde Transilvanya Academy își va disputa partidele de pe propriul teren. La capătul unei partide în care s-au marcat două goluri spectaculoase, de undeva de la
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.