Campusul central al Universității din Oradea găzduiește, până pe 18 iulie, a IV-a ediție a școlii de vară a studenților de la Arhitectură. Tematica propusă de organizatori este „Reabilitarea și reconfigurarea mediului construit. Campusul Universitar Oradea – post(imp)ACT – reabilitări mentale”. Ediția 2025 a școlii de vară este dedicată memoriei dr. arh. Vasile Mitrea, mentor, laureat al premiilor Opera Omnia OART 2011 și UAR 2003. La eveniment participă invitați speciali din Indonezia, Republica Moldova și Ungaria. „Studenții arhitecți, sub îndrumarea specialiștilor cu experiență în restaurării și reabilitării arhitectural urbanistice, respectiv în creația unor noi viziuni de dezvoltare a mediului construit, au prilejul să conlucreze și să realizeze strategii credibile privind ansamblul Campusului Universitar din Oradea. După experiența celor trei ediții anterioare, studenții vor fi acum implicați în formarea unei viziuni privind punerea în valoare și utilizarea adecvată a moștenirilor arhitectural-urbanistice”, a declarat organizatorul școlii de vară, conf. univ. dr. arh. Szabolcs István Guttmann. Din programul școlii de vară a Arhitecturii orădene fac parte numeroase conferințe, prezentări și expoziții. Dintre cele peste 30 de evenimente merită amintite conferințele: „Noutăți și oportunități privind moștenirea arhitecturală a lui Vágó József din Oradea”, a prof. dr. arh. Anthony Gall, decanul Facultății de Arhitectură din Budapesta, dezbateri precum cea provocată de tema „Reflexii asupra experienței Cetatea Oradea reabilitată”, „Sinagogile din Oradea, proiecte și realizări de reconvertiri spațial culturale”, susținută de conf. dr. arh. Cristian Pușcaș – directorul Departamentului de Arhitectură al FCCA, sau „Exemple premiate, privind salvarea patrimoniului arhitectural. Punerea în siguranță în primă urgență a monumentelor istorice, activitatea echipei: Ambulanța pentru Monumente”, o prezentare de: drd. arh. asist. Adrian Pescaru, drd. arh. Zsák Ivett Greta și arh. Mihai Moldovan. Dintre expoziții merită menționate: „Retrospectiva Universităților de Vară Oradea 2022 – 2025”, în holul Bibliotecii Universității din Oradea și în autobuzul staționar „Urbanismul participativ”, aflat în campusul central, proiecte de diplomă ale studenților de la Departamentul de Arhitectură, promoția 2025, și „Instalații istorice”, toate pregătite deja în holul bibliotecii. Expoziția „Arhitectura interbelică din România” este găzduită de fosta baie a unității de jandarmi, astăzi un spațiu al Universității din Oradea. De asemenea, campusul central găzduiește expozițiile: Bienala de Arhitectură din Transilvania - BATRA 2023, „Tainele restaurării componentelor artistice: paramentul pictat. Exemple din campusul universitar, fosta casă a subofițerilor” și „Ambulanța pentru Monumente”. Pe lângă diplomele de participare, cei mai merituoși participanți la Școala de Vară post(imp)ACT vor primi botezul, în calitate de membri ai ordinului „Vago din Varadinum”, unde altundeva decât în fosta baie a Școlii de Jandarmi, imobil ce face parte din ansamblul arhitectural ce aparține azi Universității din Oradea. Evenimentul este organizat de Universitatea din Oradea, Facultatea de Construcții, Cadastru și Arhitectură, în parteneriat cu filialele Ordinului Arhitecților din România: Bihor, Satu Mare, Maramureș, Cluj, Alba, Bistrița-Năsăud și Sălaj.
Mai mulți copii cu vârste cuprinse între 8 și 15 ani au participat la o școală de vară specială, în perioada 1-12 iulie. Aceștia au avut ocazia să afle lucruri interesante despre Iosif Vulcan și despre istoria muzeului care îi poartă numele. Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal a organizat, cu sprijinul Consiliului Județean Bihor și al Primăriei Municipiului Oradea, școala de vară Micii ghizi ai Muzeului Memorial „Iosif
.
Oradea va găzdui expoziția „Trăiește Istoria! / Experience History!”, parte a unui proiect educațional inovator dedicat comemorării a 80 de ani de la Holocaust. Expoziția se va deschide vineri, 18 iulie, ora 15.00, la Muzeul Orașului Oradea (Cetate), corp B, etaj II, sala 13 (Piața E. Gojdu nr. 39–41), când vor avea loc, de asemenea, lansarea oficială a proiectului. Proiectul „Experience History” este finanțat de Uniunea Europeană, prin intermediul programului
.
Membrii Familiei Carismatice Don Orione din Oradea s-au întâlnit în localitatea Zece Hotare pentru a face o revizie a anului pastoral care tocmai s-a încheiat. Evenimentul, la care au participat peste 40 de persoane, a fost plin de reflecție, comuniune și bucurie. Frumusețile naturii înconjurătoare prin care au trecut vizitatorii acestei zone au îmbogățit atât memoria cu priveliștile minunate, care se arătau la fiecare pas, cât mai ales cu sensibilizarea
.
Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea se numără printre cele șase licee din țară premiate în cadrul competiției „Eco-nomie pentru comunitatea ta”, pentru promovarea comportamentului responsabil față de mediu și implicarea elevilor în proiecte de economie circulară. Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea a fost recompensat pentru activitățile dedicate protecției mediului și educației ecologice, în cadrul celei de-a doua ediții a competiției „Eco-nomie pentru comunitatea ta”, derulată de
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.