Experimentul lui John B. Calhoun: O analiză a suprapopulării la rozătoare
Update cu 8 luni în urmă
Timp de citire: 5 minute
Articol scris de: Andrei Miroslavescu
Experimentul lui John B. Calhoun: O analiză a suprapopulării la rozătoare
Cercetătorul John B. Calhoun se afla în fața unui peisaj dezolant, la ruinele unei foste metropole populate de mii de șoareci. Această metropolă, cunoscută sub numele de "Universul 25", găzduia în prezent doar 122 de locuitori, care urmau să dispară în curând. Calhoun, specialist de la Institutul Național de Sănătate Mintală (NIMH) din Statele Unite, a realizat un experiment ce își propunea să compare societatea umană cu cea a șoarecilor.
În 1968, el a început studiul prin introducerea a patru cupluri de șoareci într-un mediu special creat, cu numerose „apartamente”, surse abundente de hrană și apă. Spațiu fizic era singura resursă limitată, iar Calhoun a prezis că lipsa acestuia va duce la probleme grave. Deși a mai avut tentative anterioare de a desfășura astfel de experimente, de fiecare dată a fost nevoit să renunțe din cauza constrângerilor de mediu în laboratoarele unde lucra.
Primul său experiment complet, Universul 25, a demonstrat efectele negative ale suprapopulării. La aproximativ un an de la începutul studiului, populația de șoareci a atins un vârf maxim, după care a început o scădere drastică. Comportamentul celor din colonie a devenit din ce în ce mai agresiv, iar șoarecii au început să neglijeze și să atace propriile progenituri. Generațiile ulterioare nu au mai reușit să dezvolte comportamente sociale normale, băieții interacționând doar între ei, iar fetele renunțând să reproducă.
De-a lungul timpului, colonia de șoareci a murit, iar Calhoun a realizat lecțiile critice pe care societatea umană ar putea să le învețe din acest tip de cercetare. Unul dintre punctele sale de vedere era că, dacă nu se va acționa în privința creșterii rapide a populației umane, societatea ar putea ajunge într-o situație similară cu cea a șoarecilor din Universul 25. Cu toate acestea, Calhoun nu considera acest rezultat ca fiind inevitabil. El credea că cercetările sale pot oferi indicații valoroase pentru a preveni un dezastru similar în rândul oamenilor.
În alte experimente, Calhoun a observat că rozătoarele au dezvoltat metode inovatoare de a crea tuneluri, iar prin modificarea mediului, acestea au reușit să coexiste fără a fi obligate la interacțiunea cu exemplare neagreate, reducând impactul negativ al densității populației. Aceste descoperiri au fost menite să influențeze modul în care sunt concepute închisorile, spitalele de psihiatrie și alte instituții predispuse aglomerării.
Deși a câștigat recunoaștere internațională și a fost comparat cu alți mari cercetători ai științelor sociale, impactul său pe termen lung nu a fost la fel de semnificativ ca al altor savanți celebri. Calhoun a recunoscut că cercetările sale ar putea fi percepute ca venind din partea unui „savant nebun”, ceea ce a dus la o primire mai puțin favorabilă în comunitatea academică.
