Un clujean semnalează o situație care, din păcate, nu este singulară: lipsa de comunicare între instituțiile statului poate duce la situații absurde, în care cetățenii sunt puși să plătească aceleași sume de două ori. Este cazul unei amenzi de rovinietă, pe care omul spune că a achitat-o integral prin aplicația online ghișeul.ro, utilizând contul firmei. Deși plata a fost efectuată, după o perioadă de timp a primit o nouă somație de la ANAF, prin care i se cerea, din nou, plata aceleiași amenzi. Pentru a evita probleme suplimentare, contribuabilul a decis să achite și a doua oară suma solicitată, de data aceasta direct la ANAF. Acum, acesta cere sprijin pentru a-și recupera banii plătiți în plus, considerând că a fost pus într-o situație incorectă din cauza lipsei de comunicare între platforma online și administrația fiscală.
252 de elevi au fost trași la sorți din cei 11.127 care au parcurs toți pașii concursului ,,Bihor Curat” din cadrul campaniei „Luna curățeniei în Bihor”, ediția a V-a. Fiecare elev va primi un voucher Decathlon în valoare de 500 de lei fiecare. În cadrul concursului „Bihor Curat”, județul a fost împărțit în șapte zone, iar din fiecare zonă au fost extrași 36 de câștigători. Competiția s-a desfășurat în perioada
.
Liberalizarea pieței energiei de la 1 iulie și creșterea TVA ar putea urca prețul energiei electrice pentru consumatorii casnici din România pe locul patru în Uniunea Europeană, peste toate țările est-europene și de până la trei ori mai mare decât în Ungaria. Piața de energie electrică este la fel de puțin pregătită pentru liberalizare, după aproape 4 ani de subvenții, contextul internațional este la fel de impredictibil, iar situația economică
.
Vârstnicii care au participat la primele ediții ale programului gratuit de educație digitală au fost invitați să descopere frumusețea singurului Muzeu Art Nouveau din România. În semn de apreciere pentru implicarea și deschiderea de care au dat dovadă, vârstnicii care au participat la primele ediții ale programului gratuit de educație digitală organizat de Direcția de Asistență Socială Oradea au fost invitați să descopere frumusețea singurului Muzeu Art Nouveau din România,
.
Asociația Cătunul Verde din Oradea a organizat, pentru al doilea an consecutiv, o tabără de vară la mare destinată copiilor și tinerilor din medii vulnerabile, denumită „Valuri de bucurie 2.0”. În prima serie din acest an, desfășurată între 1 și 9 iulie, 80 de copii și tineri bihoreni au pășit pentru prima dată pe nisipul litoralului românesc. Beneficiarii taberei au fost copii și tineri din medii defavorizate, adică inclusiv cei
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.