Curacao, cea mai mică țară calificată vreodată la Cupa Mondială de fotbal
Curacao a scris istorie după ce s-a calificat la Campionatul Mondial 2026, devenind cea mai mică țară care reușește acest lucru în fotbal. Insula din Caraibe, cu doar 156.115 locuitori, a încheiat pe prima poziție grupa B din preliminariile Concacaf, după o remiză albă, 0-0, cu Jamaica în ultima rundă.
Recordul anterior era deținut de Islanda, cu o populație de 383.000, la Mondialul din 2018. Echipa pregătită de fostul antrenor din Premier League, Dick Advocaat, nu a pierdut niciun meci în această campanie, inclusiv o victorie clară, 7-0, contra Bermudelor. În lot nu se află niciun jucător născut pe insulă; majoritatea fotbaliștilor provin din Țările de Jos sau alte insule din Caraibe.
Menționăm că, potrivit crisana.ro, în formula de bază a echipei figurează și doi fotbaliști fără club: portarul Eloy Room și atacantul Jurgen Locadia. Din echipă fac parte și jucători evaluați la valori importante pe piața transferurilor, precum Tatih Chong sau Sontje Hansen. Leandro Bacuna este căpitan, iar fratele său, Juninho Bacuna, este un alt nume important în linia mediană.
La rândul lor, Costa Rica și Honduras au fost eliminate din cursa pentru Mondial, după ce au terminat la egalitate, 0-0, iar Surinam a obținut un loc de baraj la golaveraj. Curacao va fi astfel prezentă pentru prima oară la un turneu final, care se va desfășura în Statele Unite, Mexic și Canada, în vara anului viitor.